Daniel Pancu și-a stabilit viitorul. Când își anunță antrenorul decizia

Daniel Pancu și-a stabilit viitorul. Când își anunță antrenorul decizia
| Foto: facebook.com/cfr1907

Iuliu Mureșan a dezvăluit ce a discutat cu tehnicianul, dar și când situația de la CFR Cluj se va clarifica.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Președintele din Gruia e preocupat de viitorul băncii tehnice, având în vedere că Daniel Pancu pare decis să plece de la CFR Cluj. Mai mult, Iuliu Mureșan a mărturisit că, în opinia sa, antrenorul se va despărți de "feroviari", dar a dezvăluit că decizia va fi comunicată oficial vineri, 22 mai.

"În urma ultimelor discuții pe care le-am avut cu Pancone, cu care mă înțeleg foarte bine și pe care îl apreciez... Eu simt că pleacă, dar nu e sigur. Ieri vorbeam despre cantonament și despre anumiți jucători, deci... Eu vă asigur că până începem pregătirea vom găsi un antrenor.

Pancu ne-a promis că până vineri ne va comunica decizia. Cu puțin mai mult noroc puteam să terminăm și mai sus de locul 3. Am cam fost dezavantajați, da. E istorie, nu mai revenim la subiectele astea.

Sigur că puteam să depășim și Craiova. Era o posibilitate, da. Am bătut U Cluj și cu Craiova am făcut egal. Noi am luptat corect și ne-am dorit să fim acolo. Am venit prea din spate, dacă mai aveam două-trei etape poate poate", a transmis Mureșan, conform Digisport.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .