Daţi un leu pentru CFR - “U”!

Daţi un leu pentru CFR - “U”!
Oficialii Universităţii au prezentat ieri un număr de aproximativ 60 de bilete la derby cu valoarea de 1 leu într-un sector în care, oficial, preţul este de 250 de ori mai mare.

Frenezia care a cuprins săptămâna dinaintea derby-ului Transilvaniei, dintre CFR şi "U", şi-a consumat ieri un nou episod. Într-un moment în care preţul ridicat al biletelor a încins spiritele în rândul fanilor celor două tabere, oficialii lui "U" au făcut o dezvăluire surprinzătoare. Cosmin Irimieş, directorul executiv al "Şepcilor roşii", a prezentat ieri un număr de aproximativ 60 de tichete emise pentru meciul de sâmbătă, la sectorul 49 al tribunei a II-a, cu valoarea de 1 leu. În mod oficial, un tichet în acea zonă se vinde cu 250 de lei.

Irimieş a declarat că biletele au ajuns în posesia sa după ce au fost aduse la club de către suporteri care, la rândul lor, susţin că le-au primit de la diferite persoane în oraş. Oficialul Universităţii a declarat că a primit semnale că în Cluj s-ar împărţi mai multe bilete cu valoarea de 1 leu. "Vreau să remarc faptul că s-au dat invitaţii la acest meci sau bilete la preţuri speciale, cum vreţi voi să le spuneţi. Am primit la club de la diferiţi suporteri mai multe bilete la tribuna a II-a cu preţul de un leu. Cei care ni le-au dat pentru ca noi să le prezentăm presei au spus că le-au primit prin oraş de la diferite persoane. Când presa a anunţat că preţul la bilete va creşte considerabil la acest meci, cei de la CFR au spus că sunt aberaţii. Acelaşi lucru l-au spus şi când s-a scris că vor fi invitaţii aproape gratuite. E păcat că astfel de practici se întâmplă în Cluj", a precizat Irimieş.

Un alt set de bilete gratuite, în număr de aproape 200, s-au împărţit miercuri seara într-un bar din centrul Clujului, după cum a arătat ziuadecj.ro. Multe dintre aceste tichete, cu locuri în peluza P2, au ajuns la suporterii Universităţii, a spus un fan al "studenţilor". "Se dădeau două bilete de căciulă, în barul Dowtown, din spate de la Central. Mi s-a zis că mâine (ieri - n. red.) se vor mai aduce câteva sute. Eu am pus mâna pe patru, dar şi alţi amici de-ai mei au luat. Biletele sunt la ei în peluză. Vom merge acolo, pentru că nu toţi ne permitem să le cumpărăm. Vom susţine Universitatea din peluza lor, indiferent de consecinţe", a declarat Gabi, un fan al echipei lui Ionuţ Badea. Pe acest set de bilete nu a fost tipărit preţul.

Scandalul pe tema biletelor a început în dimineaţa zilei de luni, imediat după ce clubul a făcut anunţul pe site-ul oficial. Arpad Paszkany, finanţatorul CFR Cluj, a declarat atunci că preţul tichetelor de acces este strâns legat de importanţa meciului cu "U", dar şi de interesul afişat de clujeni pentru această partidă. Paszkany a afirmat că preţurile nu sunt mai mari decât la un concert al unui artist de top. "Sunt preţuri ca şi pentru un concert al unei formaţii de categorie bună. Este un spectacol şi lumea, ca să urmărească acest spectacol, trebuie să plătească. Nu sunt preţuri inaccesibile. Dacă vrei să mergi la un concert Rihanna sau Eminem, cam ăsta este preţul biletelor. Preţurile nu au fost stabilite pentru fanii Universităţii Cluj, ci pentru toată lumea. Pot să vină fani din America, din Australia, de oriunde, sunt aceleaşi bilete", a spus Paszkany luni, ziua în care s-au anunţat oficial preţurile de acces la derby-ul dintre CFR şi "U".

Meciul toamnei pentru suporterii celor două echipe, derby-ul Clujului şi al Transilvaniei se va juca mâine seară, de la ora 20:30. Partida va fi transmisă în direct de Digisport şi livetext pe ziuadecj.ro.

 

 

Etichete
Comenteaza