De ce nu a revenit Dykes la “U”-BT

De ce nu a revenit Dykes la “U”-BT
Americanul Kyndall Dykes a explicat motivele pentru care a optat să semneze cu BC Mureș.

A venit la Cluj în 2010, a devenit idolul tribunelor, iar un an mai târziu a câștigat titlul cu "U"-Mobitelco. Asaltat cu oferte, a plecat la mai bine, dar destinul l-a readus în România. Nu la Cluj, așa cum fanii alb-negrilor ar fi așteptat, ci la Târgu-Mureș.

Joi, într-o atmosferă dezolantă, noua sa echipă a făcut spectacol în Sala Sporturilor "Horia Demian", cu "lanterna" Universitatea, singura formație rămasă fără victorie în Liga Națională după 18 meciuri (104-56). Dykes a fost cel mai bun om al "tigrilor", cu 15 puncte.

Puținii suporteri l-au răsplătit cu aplauze, iar cei mai mici dintre ei i-au cerut autografe. Ca-n vremurile bune de la Cluj.

"A fost un meci special pentru mine, chiar dacă am câștigat clar. Am simțit încă de când am intrat pe ușa sălii. Am o mulțime de amintiri frumoase din această sală. Nu pot să uit titlul câștigat în 2011, după coșul lui Morris din ultima secundă. A fost fantastic. Am petrecut trei zile încontinuu. Acum, atmosfera nu a fost cea la care m-aș fi așteptat, nici pe departe. Chiar și așa, fanii m-au salutat, m-au primit bine și am apreciat asta.

Am negociat cu "U"-BT, însă, peste ani, am învățat că baschetul e o afacere. Nu e vorba că ei nu m-au vrut sau că eu nu aș fi vrut să revin. A fost vorba doar despre afaceri", a explicat americanul.

"Noi am vrut și în vară să îl luăm, am vrut și acum doi ani să îl luăm, însă nu s-a putut și cred că și lui îi pare rău, dar își va face treaba oriunde ar fi", a declarat Mircea Cristescu, președintele CS "U"Mobitelco-BT, în urmă cu o lună.

 

Comenteaza