Decizie surprinzătoare. Mircea Cristescu nu va mai continua la U-BT Cluj-Napoca

Decizie surprinzătoare. Mircea Cristescu nu va mai continua la U-BT Cluj-Napoca
| Foto: facebook.com/ubtcluj

Oficialul campioanei României va renunța la funcția sa din cadrul clubului la finalul sezonului.

Unul dintre oamenii care au contribuit decisiv la ascensiunea celor de la U-BT a anunțat că nu va mai continua alături de echipa clujeană. Mircea Cristescu va renunța la funcția sa de vicepreședinte și și-a explicat decizia.

"Mi-am anunţat retragerea din funcţia de vicepreşedinte la şedinţa Consiliului Director, din care mai fac parte preşedintele Prof. dr. Marius Bojiţă şi vicepreşedintele din partea Băncii Transilvania, Sergiu Mircea.

S-au înmulţit sarcinile la nivelul FR Baschet, unde sunt vicepreşedinte, dar şi al Sucursalei 6 a FRB, însă cel mai important pentru mine este să ofer mai mult timp familiei.

Voi rămâne alături de club până la finalul actualului sezon şi mai pot spune că sunt mândru de cei 34 de ani dedicaţi simbolului baschetului clujean", a explicat Cristescu pentru news.ro.

Alături de echipa din Cluj-Napoca, Mircea Cristescu a câștigat trei titluri din postura de jucător (1992, 1993, 1996), iar mai apoi a contribuit la alte 5 din postura de oficial al clubului (2011, 2017, 2021, 2022, 2023).

Comenteaza