Declarație surprinzătoare din Gruia. Iuliu Mureșan o vede pe "U" Cluj favorită la titlu
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:56
- Sport
- Ascultă știrea
Președintele celor de la CFR Cluj susține că rivala din oraș are șanse mari la clasare pe primul loc în Superligă la finalul sezonului.
Imediat după finalul Derby-ului Clujulu, câștigat de "studenți" în fața "feroviarilor" cu 2-1, Iuliu Mureșan a oferit o declarație surprinzătoare. Președintele clubului din Gruia crede că rivala din oraș are șanse mari la titlul de campioană.
"Are șanse mari să ia titlul. Eu așa o văd. E o echipă foarte puternică, foarte echilibrată. Cei de acolo stau bine fizic, au jucători creativi. Sunt puternici, foarte puternici!", a spus Mureșan la Digisport.
În urma rezultatelor din prima etapă a play-off-ului, Universitatea ocupă locul secund în clasament, cu 30 de puncte, în timp ce CFR este pe poziția a cincea, cu 27 de puncte.
Pentru "feroviari" urmează un duel pe teren propriu contra liderului din Superligă, Rapid, în timp ce "studenții" se vor întâlni în deplasare revelația sezonului, FC Argeș.











