Declaraţii doar în faţa procurorilor DIICOT: Marinescu a fost în “silenzio stampa” la Cluj

Declaraţii doar în faţa procurorilor DIICOT:  Marinescu a fost în “silenzio stampa” la Cluj
Laurenţiu Marinescu (foto la minge), mijlocaşul Petrolului Ploieşti, s-a prezentat ieri în faţa procurilor DIICOT Cluj pentru a fi audiat în dosarul transferurilor II. Jucătorul a ajuns la sediul din cartierul Andrei Mureşanu în jurul orei 13:30 şi a ieşit după mai bine de două ore, însă fără să facă nici un fel de declaraţie.

Mijlocaşul s-a scuzat, spunând că nu are acceptul clubului pentru a vorbi în faţa presei. Cu toate astea, ceilalţi trei „petrolişti" audiaţi în acest caz, Cojocnean, Neag şi Grozav, au vorbit fără probleme despre dosarul transferurilor, dar şi despre modul în care au părăsit Clujul în această vară pentru a se „înrola" în echipa prahoveană. La audieri sunt aşteptaţi în perioada următoare şi ceilalţi jucători care au părăsit Universitatea pentru a semna cu Petrolul, numele cele mai importante fiind Adrian Cristea şi Mircea Bornescu. Cei doi trebuiau să se prezinte iniţial miercuri, dar nu au mai ajuns până la urmă la Cluj.

Reamintim că procurorii DIICOT au demarat în urmă cu o lună ancheta în dosarul transferurilor celor 15 jucători de la „U" la Petrolul, în urma cărora clubul clujean nu a încasat nici un leu. Procurorii susţin că echipa clujeană a fost prejudiciată de către învinuiţii Florian Walter, Ioan Mărginean şi Dan Capră cu suma de 11 milioane de euro, valoarea de piaţă a fotbaliştilor.

 

Etichete
Comenteaza