„Déjà vu”: Şi-a făcut „ucenicia” la „U” şi va ajunge la Petrolul

„Déjà vu”: Şi-a făcut „ucenicia” la „U”  şi va ajunge la Petrolul
Drumul dintre Cluj Arena şi „Ilie Oană”, bătătorit în vară de 17 jucători, va fi parcurs în scurt timp de un alt fost component al Universităţii. Ciprioul Christou Paraskevas, cel care a purtat în mai multe rânduri banderola de căpitan în tur şi a bifat 17 meciuri pentru „Şepcile roşii”, a ajuns la o înţelegere cu Petrolul Ploieşti, urmând să semneze un contract pentru şase luni, cu opţiune de prelungire, scrie gsp.ro.

Paraskevas a venit în vara anului trecut la Universitatea şi a fost considerat o adevărată lovitură pentru „studenţi", având în vedere situaţia în care se afla în acel moment echipa condusă de Anamaria Prodan. Cipriotul cu 30 de meciuri în echipa naţională s-a impus rapid în primul „11", dar şi în vestiarul clujenilor, primind banderola de căpitan în mai multe partide din retur. După încheierea sezonului de toamnă, fundaşul a părăsit Universitatea şi a semnalat la FIFA neplata salariilor pe ultimele cinci luni, cerând nu mai puţin de 40.000 de euro, reprezentând restanţe, dar şi daune financiare. Litigiul dintre cele două părţi urmează să fie judecat la începutul lui februarie de forul mondial.

Între-timp, Petrolul s-a despărţit de mai mulţi jucători, printre care şi fundaşul central George Galamaz, plecat în Cipru. Astfel, clubul prezidat de Florian Walter l-a contactat pe Christou Paraskevas care urmează să ajungă în zilele următoare în cantonamentul de la Lara, din Antalya

 

Etichete
Comenteaza