Update Live Video Foto Derby de Cluj, episodul 84 | „U" și CFR se luptă din nou pentru supremația în oraș. Peste 1.000 de fani ai Universității, la porțile stadionului din Gruia
- Scris de Sergiu Tămaș
- 04 Aug 2024, 18:46
- Sport
- Ascultă știrea
Episodul 84 al întâlnirilor dintre CFR și „U” Cluj are loc în în Gruia, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, de la ora 22.00. ZIUA de CLUJ te ține la curent cu tot ce se întâmplă în oraș în seara derby-ului.
Meciul face parte din etapa a 4-a a Superligii, iar „Șepcile roșii" vor să confirme începutul bun de sezon și pe terenul marii rivale.
UPDATE 22.00. A început meciul
UPDATE 21.15 Torță și la coada de la stadionul CFR-ului
UPDATE 20.53 Suporterii Universității au ajuns la porțile de acces spre tribuna a doua a stadionului.
UPDATE 20.44 Fanii Universității au ajuns la sensul giratoriu de la 7 străzi.
UPDATE 20.36. Suporterii U Cluj au ajuns pe Emil Racoviță
UPDATE 20.30 Autocarul celor de la Universitatea Cluj, salutat de suporteri, în drum spre stadionul CFR-ului („Dr. Constantin Rădulescu”).
UPDATE 20.15 Show pirotehnic pe Regele Ferdinand. Fanii cântă, acompaniați de tobe.
UPDATE 20.02 Fanii Universității Cluj, peste 1.000 de persoane, au pornit la ora 20.00 spre stadionul rivalei CFR. Au bannere, steaguri și o torță cu fumigenă.
UPDTE 19:15 Din ce în ce mai mulți suporteri ai Universității Cluj își fac apariția în Piața Unirii
UPDATE 18:55 Fără steaguri și bannere în tribune, cu excepția peluzei
Clubul feroviar a anunțat că spectatorii care nu au bilet la peluză, în cele două sectoare destinate galeriilor, nu vor fi lăsați să intre în stadion cu tobe, steaguri sau bannere:
„Conform dispozițiilor legale și ca urmare a discuțiilor purtate cu autoritățile publice și firma de pază la ședința organizatorică premergătoare acestui derby, vă reamintim că s-a decis ca cu excepția sectoarelor din Peluza 1 (25 și 28), locurile destinate galeriilor celor două cluburi, în nicio altă zonă din stadion nu este posibil accesul cu recuzită de galerie (tobe, steaguri, bannere, portavoce etc)", a transmis CFR Cluj.
UPDATE 18:53 Suporterii CFR-ului și-au dat întâlnire la NOVIS PLAZA, în parcul industrial TETAROM, de unde vor merge spre stadion.
UPDATE 18:48 Suporterii Universității Cluj au început „încălzirea" în centrul orașului înaintea derby-ului cu CFR
Fanii „Șepcilor Roșii" s-au adunat, duminică, în Piața Unirii din Cluj-Napoca de unde vor porni spre „Gruia”, unde urmează să aibă loc derby-ul orașului împotriva rivalei CFR.
Câteva sute de suporteri ai Universității Cluj s-au strâns deja în Piața Unirii, unde au creat atmosfera obișnuită, au cântat, iar la un moment dat și-au făcut apariția și câteva torțe.
De la 22.00 e programat un nou duel între CFR și Universitatea, iar fanii celei din urmă s-au strâns, ca de obicei, în centrul orașului. Suporterii se „încălzesc" pentru Derby și exersează cântecele.
10 ani de la ultima victorie a Universității în Gruia
Cea mai recentă victorie a „studenților” în Gruia datează din 24 martie 2014, atunci Univeritatea Cluj s-a impus cu 2-1, grație reușitelor lui Valentin Lemnaru și Raul Ciupe. În ultimul meci direct, disputat pe 21 decembrie 2023, CFR s-a impus pe propriul teren, scor 4-0.
Partida din această seară o găsește pe Universitatea Cluj deasupra rivalei din oraș în clasament, după disputarea a trei etape. Echipa condusă de Ioan Ovidiu Sabău este neînvinsă și se află pe poziția a patra înaintea rundei, cu 5 puncte acumulate și un golaveraj pozitiv, reușind să înscrie de 4 ori și primind doar 2 goluri. De cealaltă parte, CFR e pe 8 cu 4 puncte, a marcat de 5 ori, dar a dat dovadă de o defensivă mai fragilă decât a „șepcilor roșii” și a primit 6 goluri.