DerbyDeCluj! Abonaţii "U" Cluj au prioritate la biletele din peluza oaspeţilor şi Tribuna 2 din Gruia / Se vând astăzi, la Cluj Arena

DerbyDeCluj! Abonaţii "U" Cluj au prioritate la biletele din peluza oaspeţilor şi Tribuna 2 din Gruia / Se vând astăzi, la Cluj Arena
| Foto: https://www.facebook.com/FCUCluj

Clubul Universitatea Cluj pune astăzi, de la ora 13, în vânzare la stadionul Cluj Arena, bilelele pentru derby-ul Clujului. Prioritate în peluza oaspeţilor şi Tribuna 2 au abonaţii, pe principiul primul sosit, primul servit, iar plata se va face doar cu bani cash. 

Prima înfruntare dintre cele două rivale din oraș, CFR și Universitatea se va disputa pe terenul "feroviarilor", din cauza festivalului Untold unde se instalează scenele principale în acest weekend. Liga Profesionistă de Fotbal a decis inversarea turului cu returul partidei Universitatea Cluj – CFR Cluj, progamat în etapa a 4-a.

Astfel Primul episod al sezonului din ”Derby-ul Clujului” se va juca duminică, 4 august, de la 22:00, pe Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Gruia. 

Biletele alocate suporterilor echipei "U" Cluj în "peluza oaspete" a stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” (sectorul 28) și în cele patru sectoare din Tribuna 2, situate înspre galeria Universităţii , pentru meciul cu CFR vor fi puse în vânzare joi, de la ora 13:00, la casele de bilete de la Cluj Arena care vor fi deschise în intervalul orar 13:00 - 16:00. 

Joi, biletele pot fi achiziționate exclusiv de abonaţii FC Universitatea Cluj din acest sezon, în următoarele condiții:
- Vânzarea se va face după principiul "primul sosit, primul servit";
- Fiecare abonat poate achiziționa două bilete;
- Plata se poate face doar cash (nu se acceptă plata cu cardul);
Abonații sunt rugați să aibă asupra lor un act de identitate și abonamentul pentru sezonul actual;
Prețul biletelor este următorul: 20 de lei - Peluză, 40 de lei - Tribuna 2.

"Doar în cazul în care biletele alocate suporterilor noștri nu vor fi epuizate în ziua de joi, dedicată exclusiv vânzării către abonați, vânzarea va continua vineri, când orice suporter al Universității va putea să își achiziționeze un bilet, pe principiul primul venit, primul servit.

Urmăriți în continuare paginile noastre de Facebook și Instragram pentru informații despre vânzarea biletelor către suporterii noștri care nu dețin un abonament", a transmis "U" Cluj pe pagina de Facebook

Comenteaza