Dezamăgire în Gruia. Astra s-a impus în turul semifinalelor Cupei României
- Scris de Ionuţ Grindean
- 03 Apr 2019, 21:55
- Sport
- Ascultă știrea
După ce au reușit să îi învingă pe giurgiuveni în campionat, “feroviarii” nu au putut repeta performanța și în Cupă și au cedat în fața echipei lui Costel Enache, scor 3-1.
Începutul de meci din Gruia a fost cum nu se poate mai prost pentru clujeni, care au încasat un gol, încă din minutul cinci al partidei. Oaspeții nu s-au aflat la conducere pentru mult timp, iar Bud a reușit să egaleze, la primul meci ca titular de la revenirea la CFR Cluj. Elevii lui Dan Petrescu au pus presiune pe giurgiuveni, iar șutul lui Males a fost urmat de o dublă ocazie a lui Bud și Moutinho. Totuși, oaspeții au fost cei care au marcat, cu 10 minute înainte de finalul primului act, prin Begue. Astfel, la pauză, scorul era 2-1 pentru Astra.
Actul secund a început exact ca și primul, iar la cinci minute de la reluare, Butean a înscris, după ce Alibec lovise initial bara, din lovitură liberă. Dan Petrescu a mutat ofensiv și i-a introdus pe Omrani și Deac, dar formația clujeană a avut probleme serioase în ofensivă. “Feroviarii” s-au apropiat cu greu de poarta lui Miquel, iar cea mai importantă ocazie a fost bara lui Moutinho, din minutul 71. Astfel, Astra se impune cu 3-1 și ia o opțiune serioasă pentru calificarea în finala Cupei.
Echipe de start:
CFR Cluj: Fernandez – Peteleu, Lang, Mureșan, Camora – Hoban, Males (Omrani ’60) – Ioniță (Deac ’60), Moutinho (Păun ‘79), Costache – Bud
Astra Giurgiu: Miquel – Butean, Cestor, Crișan, Radunovic – Begue (Balaure ‘60), Mrzljak, Pires, Gheorghe (Roșu '83) – Alibec, Zoua (Llullaku ‘57)
Pentru CFR Cluj urmează derby-ul cu CS U Craiova. Partida se va disputa duminică, 7 aprilie, de la ora 20:30.