Dinamo şi Rapid, remiză în derbiul etapei a VII-a a Ligii I

Dinamo şi Rapid, remiză în derbiul etapei a VII-a a Ligii I
Dinamo şi Rapid au remizat în derbiul etapei a VII-a a Ligii I cu 0-0.

Formaţiile Dinamo şi Rapid au remizat, duminică, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, scor 0-0, în derbiul etapei a VII-a a Ligii I, în care au avut loc incidente în tribune şi oaspeţii au evoluat în inferioritate numerică din minutul 44.

Fanii dinamovişti au afişat şi un banner pe care era scris "Foc, fum, teroare, să plece conducerea din Ştefan cel Mare".

Pompierii prezenţi în stadion i-au stropit pe fanii dinamovişti cu furtunele de apă, iar oamenii de ordine au evacuat galeria dinamovistă.

Înainte de începerea meciului, galeria rapidistă a aruncat şi ea cu petarde.

Imediat după încheierea primei reprize, antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu, l-a apostrofat pe arbitrul Sebastian Colţescu pentru eliminarea lui Herea. În repriza secundă, Lucescu nu a mai luat loc pe banca tehnică a giuleştenilor, el urmărind partida din tunelul de la vestiare.

Este primul meci din acest sezon al Ligii I în care Dinamo nu a înscris.

 

Comenteaza