Doliu la Universitatea Cluj VIDEO

Doliu la Universitatea Cluj VIDEO
Pierdere uriaşă pentru "U". Istoricul Gheorghe I. Bodea, cel care a scris mai multe cărţi dedicate clubului de fotbal-fanion al Clujului, s-a stins astăzi din viaţă, la vârsta de 72 de ani. Conducerea Universităţii a anunţat că înaintea meciului cu Pandurii Târgu Jiu, primul pe care echipa îl va juca pe teren propriu, va ţine un moment de reculegere în memoria lui Bodea.

Gheorghe I. Bodea a studiat îndeaproape istoria Universităţii. A făcut-o ca hobby, pentru că era suporter al alb-negrilor încă din anii '40. De altfel, istoricul locuia la o aruncătură de băţ de fostul Ion Moina, actualul Cluj Arena.

Bodea a fost unul dintre principalii exegeţi ai vieţii lui Octavian Goga, personalitate pe care a considerat-o hotărâtoare pentru formarea statului român unitar, al României Mari. Va rămâne însă în memoria publicului în principal datorită celor două volume Agora "U", în care relatează cu lux de amănunte istoria clubului.

Bodea a trecut în nefiinţă azi-dimineaţă, în Ungaria, acolo unde se afla în vizită la fiica sa. Deşi se deplasa într-un cărucior cu rotile, istoricul a fost prezent anul trecut la sărbătoarea inaugurării Cluj Arena. A avut satisfacţia să vadă stadionul de cinci stele pe care joacă echipa pe care o iubea, după ce o urmărise jucând pe vechea arenă din lemn construită în 1911, apoi pe potcoava ridicată în 1961.

Şefii clubului clujean s-au declarat îndureraţi de moarte istoricului şi au anunţat că se va ţine un moment de reculegere în memoria acestuia la meciul cu Pandurii Tg Jiu, din etapa a 28-a.

 

Comenteaza