Observatorul meciului respectiv a acţionat pe baza unui regulament, aşa încât explicaţia lui stă în picioare. Problema, îndulcită puţin de Mircea Sandu prin îndemnul la judecarea în funcţie de caz, nu este interpretarea regulamentului, ci tocmai existenţa lui! De ce a fost nevoie de o lege atât de restrictivă, în condiţiile în care aplicarea ei înseamnă aproape întotdeauna încălcarea libertăţilor primare?
Dumitru Dragomir, conducătorul fotbalului românesc şi omul care a reuşit implementarea legislativă a aberaţiilor ce îi poartă numele în conştiinţa colectivă, susţine că a îndepărtat huliganismul de pe stadioane. Atitudine şmecherească, numărul foarte mic de violenţe atât de dinainte, cât şi de după promulgarea legii sale arată că din acest punct de vedere fotbalul românesc este destul de curat. Au zis-o alţii mai deştepţi decât mine, mult mai mulţi oameni sunt arşi la coafor decât pe stadioane, de la petarde. Şi atunci?
Legea împotriva violenţei din sport are un singur beneficiar, Dragomir! Ca să poartă stârpi orice formă de contestare, preşedintele Ligii a reuşit să-şi ofere un cadru legal de acţiune. În numele lui, oamenii primesc interdicţii, le sunt confiscate banere nevinovate sau sunt bătuţi.
Fotbalul moare!
