Duel de top în Cupa României. CFR Cluj întâlnește astăzi CS U Craiova
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:27
- Sport
- Ascultă știrea
Deținătoarea trofeului întâlnește liderul din Superligă în sferturile de finală ale competiției.
Calificați în play-off după o serie remarcabilă de victorii, "feroviarii" speră să mențină același nivel și în Cupa României, trofeu pe care l-au cucerit în stagiunea precedentă. Adversara clujenilor în sferturile de finală e liderul Superligii, CS U Craiova.
Duelul din Oltenia se anunță a fi unul complicat, având în vedere că trupa lui Filipe Coelho a suferit o singură înfrângere în competițiile interne pe teren propriu în actuala stagiune.
În sezonul regulat al Superligii, cele două echipe s-au întâlnit de două ori, iar oltenii s-au impus cu 3-2 în Gruia, iar duelul de la Craiova s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Partida dintre CFR Cluj și CS U Craiova se va disputa astăzi, de la 20:30.











