După Artean, "U" Cluj mai pregătește un transfer. Anunțul președintelui liderului din Superligă

După Artean, "U" Cluj mai pregătește un transfer. Anunțul președintelui liderului din Superligă
| Foto: FC Universitatea Cluj

Radu Constantea a vorbit și despre Andrej Fabry, mijlocașul care se va alătura "studenților" la finalul sezonului.

După câteva zile în care s-a discutat despre trecerea lui Andrei Artean de la CFR la Universitatea, liderul din Superligă l-a prezentat oficial pe mijlocașul în vârstă de 31 de ani. Mai mult, președintele clubului clujean a anunțat și sosirea unui alt fotbalist, care va întări compartimentul ofensiv.

"Da, l-am luat pe Artean, am și anunțat oficial. Mai suntem în negocieri avansate cu un fotbalist de profil ofensiv, o extremă. Nu e din Liga 1, e un fotbalist străin, vine de afară", a spus Radu Constantea pentru iamsport.ro.

Andrey Fabry ar putea ajunge mai repede la Cluj

Conducătorul liderului din Superligă a dezvăluit că în viitorul apropiat se vor purta discuții cu cei de la UTA pentru transferul imediat al mijlocașului din Slovacia, care a semnat un acord cu Universitatea începând cu sezonul următor.

"O să discutăm și cu cei de la UTA pentru Fabry, noi am vrea să-l luăm cât mai repede posibil, dar nici nu vrem să forțăm lucrurile", a explicat președintele Universității Cluj.

Comenteaza