Emi Cățe, încântat de transferul la U-BT Cluj-Napoca: "M-am adaptat foarte bine"
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Dec 2022, 20:30
- Sport
- Ascultă știrea
Internaționalul român s-a alăturat echipei conduse de Mihai Silvășan la începutul sezonului.
Crescut în baschetul spaniol, Emi Cățe are peste 130 de meciuri în Liga ACB, considerată cea mai puternică întrecere internă din Europa. Cu toate acestea, la începutul sezonului s-a întors în România pentru prima experiență la seniori în țara natală.
Jucătorul format la Real Madrid se declară încântat de alegerea făcută și crede că s-a adaptat rapid în rândul "studenților".
"Mă simt bine, m-am adaptat foarte bine. Le mulțumesc tuturor pentru aportul pe care l-au avut în adaptarea mea aici, atât în echipă, cât și în afara ei.
Le mulțumesc și fanilor, îi simt mereu aproape. Fac o treabă minunată și trebuie să îi răsplătim. Obiectivul nostru este să muncim zi de zi și să luptăm în fiecare meci", a declarat baschetbalistul campioanei României.
În actualul sezon, Emi Cățe are medii de 9.9 puncte și 7.1 recuperări pe meci în Liga Națională, în timp ce în EuroCup, internaționalul român înregistrează medii de 10.0 puncte și 5.2 recuperări pe meci.