Emil Boc felicită CFR pentru calificare: "E o victorie extraordinară a României, o bucurie a Clujului"
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Noi 2022, 10:54
- Sport
- Ascultă știrea
Primarul a ținut să laude performanța formației din Gruia, care s-a calificat pentru a treia oară în istorie în primăvara europeană.
CFR Cluj a învins joi seara în Gruia campioana statului Kosovo, Ballkani, scor 1-0, și a avansat în primăvara Conference League. Reușita "feroviarilor" a fost apreciată de Emil Boc, care le-a transmis felicitări elevilor lui Dan Petrescu.
"E o victorie extraordinară a României, o bucurie a Clujului. Noi între noi ne împărțim în tabere, avem simpatii, dar când e vorba de Cluj, toți trebuie să fim de aceeași parte a baricadei.
Mă bucur să văd că România are o echipă în primăvara europeană. Marea Britanie are 7, noi avem una, deci mai avem multă treabă. Mi-a plăcut foarte mult gestul suporterilor de la CFR de a-l aplauda pe Deac după ce a ratat de două ori acel penalty.
Cred că e cel mai bun jucător din istoria CFR-ului și au stat alături de căpitanul echipei. Asta înseamnă sport. Acesta e fair-play-ul care ar trebui să ne definească. Sunt convins că putem avea în continuare astfel de performanțe", a declarat Boc la ZIUA Live.