Video Emil Boc s-a băgat la joc alături de naționala de tineret. Primarul a înscris golul victoriei echipei sale

Emil Boc s-a băgat la joc alături de naționala de tineret. Primarul a înscris golul victoriei echipei sale
| Foto: captura video

Prezent la acțiunea selecționatei U21 de la baza "La Terenuri", edilul nu a ezitat să intre pe teren alături de profesioniști, dar și de copii.

Cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului, jucătorii naționalei de tineret care se află la Cluj-Napoca au jucat un meci demonstrativ împotriva copiilor clujeni, în baza "La Terenuri". La joc s-a băgat și Emil Boc, care a înscris chiar golul victoriei echipei sale.

"Primarul s-a descurcat foarte bine, a marcat singurul gol al partidei. Ultima oară când m-am întâlnit cu dumnealui eram la naționala mare.

Atunci, Bogdan Stelea nu l-a lăsat să marcheze. Cred că s-a mai antrenat de atunci", a spus fostul internațional Marius Niculae despre calitățile de fotbalist ale lui Emil Boc.

O parte dintre acțiunile reușite de primar pot fi urmărite în clipul video de mai jos. 

Comenteaza