Şepcile Roşii, mesaj pentru CFR-işti: "În atenția ipocriților, a căror memorie este «lovită de tren» și care cu tupeu invocă normalitatea"

Şepcile Roşii, mesaj pentru CFR-işti: "În atenția ipocriților, a căror memorie este «lovită de tren» și care cu tupeu invocă normalitatea"
| Foto: https://www.facebook.com/Sepcilerosii1919

Fanii înfocaţi ai Universităţii Cluj au transmis un mesaj tăios rivalilor din Gruia după ce aceştia din urmă s-au plâns că nu au primit un răspuns favorabil la solicitarea ca biletele destinate galeriei echipei "feroviare" să fie în inelul superior al Peluzei 2, și nu în cel inferior la derby-ul oraşului. 
 

"De-a lungul timpului, din partea clubului pe care aceștia îl susțin, noi Șepcile Roșii, am avut parte de orice, însă nu de normalitate sau pretenții satisfăcute în ceea ce privește biletele sau locurile în tribune. Am avut parte în schimb de suficiente șicane, piedici și eforturi din partea organizatorilor din deal, de a-și dovedi priceperea în batjocură la adresa normalității.

De la bilete la suprapreț cu dedicație pentru Șepcile Roșii (între 150 și 250 lei, in 2011 ), în timp ce "gazdele" au primit invitații, până la bilete împărțite din portbagaj în timp ce casele de bilete erau închise și anul acesta, pe motiv că s-au epuizat biletele; de la controale exagerat de minuțioase la accesul pe stadion, incluzând descălțarea, până la interzicerea accesului pe stadion purtând însemnele "U" Cluj; de la minciuni și exagerări, împrăștiate în presă pe diferite subiecte care ne implică, până la teatru ieftin, piesă repetitivă cu fiecare ocazie a confruntărilor, despre victimizare, "lipsa spiritului civic și golănia celor de la "U" , precum și multe altele.

Putem doar să presupunem că rândurile comunicatului celorlalți suporteri din Cluj-Napoca au fost scrise de niște tineri frânari, care nu au prea multe derby-uri de Cluj trăite pe stadion și nu cunosc toate strategiile anti "U"-iști ale celor din Gruia, pentru că altfel dau dovadă de tartuferie, amnezie sau intenții provocatoare, în aceeași notă a șicanelor și acțiunilor murdare amintite mai sus.

Acești suporteri care se declară indignați, au fost mereu primiți bine, de FC Universitatea Cluj , pe stadionul nostru din Parcul Central. Întotdeauna au avut la dispoziție bilete mai mult decât suficiente pentru numărul în care se prezentau, la fiecare meci au avut ocazia de a urmări de vis-a-vis, spectacolul din Peluza noastră, ocupandu-și memoria telefoanelor cu poze și video-uri, ideale ca material didactic. Mai greu le-a fost în afara stadionului, spre și dinspre stadion, că acolo noi suntem organizatori.

Fiți bărbați și lăsați copilăriile, că vă faceți de râs, iar! Probabil că ceea ce ziceți este adevărat, însă într-un context ignorat cu bună știință, acela al procentelor cuvenite oaspeților, raportate la capacitatea arenei și a altor regulamente. Vă garantăm că acestea sunt numai pentru siguranța și integritatea voastră, o dovadă că FC Universitatea Cluj ține cont prioritar de interesele voastre și nu de ale noastre. Totuși, în același context, casele de bilete sunt deschise, precum și achiziția biletelor on-line sunt accesibile tuturor, îndrăzniți și ocupați locurile vacante peste tot în tribune.

Oricum, vă așteptăm cu drag și acum, așa cum v-am tot dovedit că trebuie să o facă gazdele și vă recomandăm călduros să aveți bateriile telefoanelor încărcate, spațiu în memoria telefoanelor și legate strâns șireturile. Rămâneți uniți, nu vă dispersați! Haide "U"! În Cluj doar Universitatea!", au transmis pe Facebook Şepcile Roşii 1919.  

Comenteaza