Eurovolley 2021. Suedia câștigă primul meci al zilei la Cluj-Napoca

Eurovolley 2021. Suedia câștigă primul meci al zilei la Cluj-Napoca
| Foto: CEV

Cel de-al doilea meci din BT Arena a fost un duel 100% nordic, câștigat de Suedia în fața Finlandei, scor 3-2 (24-26, 17-25, 25-19, 27-25, 15-13).

Finlanda a început bine jocul și a dominat încă din primele secvențe. Deși Suedia a recuperat din ecart, finlandezele au reușit să se impună în primul set, scor 26-24.

Setul secund a început echilibrat, iar cele două selecționate nordice au mers cap la cap. Totuși, Finlanda a reușit să se distanțeze și a câștigat și setul secund, 25-17.

Replica Suediei a venit în setul al treilea pe care l-a dominat de la un capăt l-a altul și a reușit să îl câștige,  scor 25-19.

Cel de-al patrulea set a fost unul echilibrat, cea mai mare diferență fiind de trei puncte, în favoarea Finlandei. Cu toate acestea, Suedia a revenit, s-a impus cu 27-25 și a trimis partida în setul decisiv.

Suedia a dominat în ultimul set și chiar dacă spre final Finlanda a forțat o revenire, suedezele s-au impus cu 3-2 (24-26, 17-25, 25-19, 27-25, 15-13).

Comenteaza