Fac loc pentru „derby-ul" Corona - Măciuca: „U" şi Rapid, retrogradate din pix

Fac loc pentru „derby-ul
Comisia de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal a respins licenţierea celor două cluburi de tradiţie din România. Atât clujenii, cât şi rapidiştii îşi pun toate speranţele în comisia de apel.

În locul celui mai vechi duel din istoria primei ligi din România (jucat prima dată în 1933), cel dintre „U" şi Rapid, microbiştii ar putea să aibă în sezonul viitor ocazia de a vedea un meci între Damila Măciuca şi Corona Braşov, echipe înfinţate în urmă cu doar trei ani. Comisia de Licenţiere nu a avut milă de Universitatea Cluj, respingând toate argumentele prin care delegaţia „studenţilor" a dat asigurări că clubul nu va avea probleme financiare în sezonul următor. Comisia a respins licenţa „studenţilor", la fel cum au păţit şi rapidiştii, astfel că şansa pentru cele două cluburi e să convingă membrii comisiei de apel că îndeplinesc toate cerinţele. Următorul verdict se va da pe 10 mai.

Universitatea a avut o seara de vineri extrem de tristă. După ce au pierdut contra Ceahlăului, scor 1-2, şi au reintrat în „hora retrogradării", „studenţii" au aflat că au pierdut şi războiul argumentelor de la comisia de licenţiere. Forul a anunţat că respinge cererea de licenţă din partea Universităţii, din cauză că clubul clujean nu poate face dovada continuităţii pe următorul sezon şi, mai mult, nu a reuşit să arate că nu avea datorii la stat sau foşti jucători, la data de 31 decembrie 2012. Informaţia a fost anunţată în exclusivitate pe ziuadecj.ro.

Situaţia ar putea fi remediată doar printr-o decizie favorabilă a comisiei de apel. Clujenii vor înainta azi recursul, urmând ca pe data de 7 mai să-şi prezinte apărarea în faţa comisiei. Verdictul va fi dat pe 10 mai, iar şi această decizie poate fi atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, forul din Elveţia fiind obligat să acorde un răspuns până pe 31 mai. Cum cei din comisia de licenţiere au respins cererea Universităţii pe motiv că „Şepcile roşii" nu au făcut dovada achitării datoriilor la 31 decembrie, iar planul de reorganizare depus de Horia Ţiril şi aprobat de creditori nu a fost luat în considerare, spun sursele noastre, e greu de crezut că s-ar putea schimba ceva în două săptămâni. Ţiril a anunţat că îşi va continua pledoaria şi la „apel", indicând că legea 85 prezintă clar situaţia clubului, care nu poate achita nici un fel de datorie dinaintea declanşării insolvenţei. În plus, datoriile la care face referire comisia de licenţiere vor avea un cuantum diferit, mult diminuat, în momentul aprobării planului de reorganizare la Tribunalul Comercial. „Nu ne aşteptam să ni se respingă licenţa. În continuare, comisia nu crede că noi ne putem duce activitatea până la finalul sezonului următor, când doar din banii ce urmează a fi încasaţi din stagiunea precedentă, plus ce mai luăm din acest sezon din drepturi tv, ne acoperim cheltuielile fără nici un fel de problemă. Asta fără să mai iei în calcul eventuale sponsorizări, venituri din marketing şi bilete, sau chiar o infuzie de capital social. Prin planul de reorganizare am arătat clar dorinţa creditorilor de sprijinire a societăţii. Sperăm ca la comisia de apel să dovedim că merităm şi suntem îndreptăţiţi să primim licenţa", a spus Horia Ţiril pentru ZIUA de CLUJ. Prin comparaţie, Rapidul se află într-o situaţie şi mai precară, clubul nereuşind să-şi susţină activitatea nici după declanaşarea procedurii de insolvenţă. Spre deosebire de rapidişti, care nu şi-au primit nici un salariu în acest an, „studenţii" sunt cu toate drepturile financiare la zi.

Conform informaţiilor noastre, comisia compusă din Magdalena Filip, Alina Marin, Ion Manole, Nadir Geafer Ali şi Marian Văsie a votat în unanimitate împotriva acordării licenţei pentru „U" Cluj.

Tradiţie de 80 de ani

Duelurile dintre Rapid Bucureşti şi „U" Cluj au o istorie de 80 de ani, fiind cea mai veche confruntare din Liga I. Conform labtof.ro, pe 26 noiembrie 1933, Universitatea învingea echipa giuleşteană, la Cluj, cu scorul de 2-1. Prin comparaţie, dacă cele două echipe vor fi retrogradate, în Liga I ar putea ajunge Corona Braşov sau Damila Măciuca, formaţii înfinţate acum trei ani (!!!). Pe prima scenă mai activează echipe precum CS Severin, CSMS Iaşi sau Viitorul Constanţa grupări cu o istorie de cel mult cinci ani. În acest moment, Corona se află pe locul doi în seria Vest, cu 37 de puncte, la egalitatea cu ACS Poli Timişoara (fosta ACS Recaş), în timp ce Damila e pe patru, dar cu două meciuri mai puţin disputate. În cealaltă serie, pe primele două locuri se află FC Botoşani şi Delta Tulcea.

 

„Oracolul" s-a înşelat

Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), poreclit „Oracolul de la Bălceşti" pentru acurateţea previziunilor sale, anunţa la mijlocul săptămânii trecute că toate cluburile din Liga I vor primi licenţa. „Eu aşa ştiu că toate cele 18 au primit licenţa. Nu sunt probleme", spunea „Mitică" Dragomir. La fel ca „U" şi Rapid, „boss"-ul LPF mai are o şansă la comisia de apel.

 

Comenteaza