FC Bihor şi UTA vor pe Cluj Arena. „Au primit aceleaşi condiţii ca şi „U" Cluj"
- Scris de Alin Sutea
- 03 Apr 2013, 23:36
- Sport
- Ascultă știrea
Directorul Cluj Arena SA, Radu Raţiu, a declarat ieri că a negociat cu oficialii celor două cluburi aceleaşi condiţii contractuale stabilite şi cu „U" Cluj, respectiv 7.500 de euro plus taxa pe valoare adăugată chiria, la care se adaugă utilităţile. „Cele două cluburi şi-au manifestat intenţia de a evolua pe Cluj Arena în cazul în care promovează în prima ligă. Am discutat aceiaşi termeni pe care-i avem şi cu „U" Cluj. Urmează să mai discutăm în cazul în care promovează în prima ligă", a explicat Raţiu. Dintre cele două, FC Bihor pare mai aproape de o mutare provizorie pe Cluj Arena în cazul promovării, având în vedere că arena orădeană nu dispune de instalaţie de nocturnă. În cazul stadionului din Arad, modificările ce trebuie aduse sunt minime.
În prezent, UTA se află pe locul trei în seria Vest a Ligii a II-a, la două puncte distanţă faţă de poziţia a doua, prima care duce în Liga I, ocupată de Corona Braşov, dar şi cu un meci mai mult jucat. În schimb, FC Bihor se află pe locul cinci, la patru puncte de Corona şi tot cu un meci în plus.