FCSB cere depunctarea CFR Cluj şi suspendarea lui Dan Petrescu. Vezi acuzaţiile

FCSB cere depunctarea CFR Cluj şi suspendarea lui Dan Petrescu. Vezi acuzaţiile
Dan Petrescu | Foto: Telekom Sport

FCSB a cerut Comisiei de disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF) depunctarea echipei rivale la titlu CFR Cluj şi suspendarea antrenorului acesteia, Dan Petrescu, pentru 16 etape, în urma unor declaraţii ale tehnicianului, considerate a prejudicia imaginea fotbalului românesc.

Potrivit documentului trimis la comisie, prezentat de managerul sportiv Mihai Stoica, la Digi Sport, FCSB îi reproşează lui Petrescu declaraţiile în care acesta afirmă, după meciul cu CSM Poli Iaşi din ultima etapă (scor 1-1), că echipa CFR Cluj este furată "pe faţă" de arbitri în play-off. 

Pentru aceste afirmaţii, FCSB solicită retragerea a trei puncte din clasament echipei clujene, suspendarea tehnicianului pentru 16 etape şi amendarea lui cu 300.000 de lei. Plângerea a fost făcută după ce gruparea ardeleană a sesizat Comisia de disciplină pentru declaraţii ale finanţatorului George Becali care, în opinia clujenilor, afectează imaginea fotbalului românesc, prin criticile aduse arbitrilor.

"Asta e singura acuzaţie. Că de ce am spus că noi trebuia să avem mai multe puncte. Că au fost avantajaţi cei de la CFR Cluj de arbitri. Nu declaraţii xenofobe, nimic, nicio xenofobă, nimic. M-a spus Valeriu Argăseală (președintele FCSB, n. red.) că s-a dus cu avocata la comisie.

Râdeau şi ăia pe acolo, pe la ligă, pe la comisie. Că am stricat imaginea fotbalului, că am denigrat imaginea fotbalului, că am spus că noi trebuia să avem mai multe puncte din arbitraj. Noi trebuia să avem două în plus şi ei opt în minus. Asta am spus şi am stricat imaginea fotbalului", a declarat Becali.

Comenteaza