Fed Cup: Înfrângere pentru Begu. România - Germania 0-1 FOTO

Fed Cup: Înfrângere pentru Begu. România - Germania 0-1 FOTO
Irina Begu n-a avut nici o șansă în fața numărului 3 WTA, Angelique Kerber, care s-a impus fără probleme.

Jucătoarea Irina Begu (35 WTA) a fost învinsă, sâmbătă, de Angelique Kerber, cea mai bună jucătoare din echipa Germaniei, cu scorul de 2-6, 3-6, în primul meci al întâlnirii România - Germania din barajul pentru menținerea în Grupa Mondială a Fed Cup, disputat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Nemţoaica s-a impus încă din primul set, în timp ce Begu a făcut mai multe greşeli neforţate. Kerber a demonstrat însă o forţă incredibilă în lovituri, reuşind să se impună şi în al doilea set, în ciuda eforturilor româncei de a echilibra scorul.

"Cand mi-au mai trecut emoţiile am facut multe greşeli neforţate, iar în setul al doilea cand mi-am mai revenit era deja prea târziu. Tactica mea a fost să fiu cât mai agresivă cu Kerber, dar dorinţa mea de a învinge a fost mult prea mare şi atunci nu iese întotdeauna cum vrei. Am luptat cât am putut de mult, ştiu că am dezamăgit unii oameni, dar vreau să le mulţumesc tuturor pentru felul fantastic în care m-au susţinut", a declarat Irina Begu în cadrul unei conferinţe de presă.

Imediat după încheierea partidei dintre Begu şi Kerber, în Sala Polivalentă din Cluj au intrat Simona Halep (6 WTA) şi Andrea Petkovic (30 WTA).

 

Comenteaza