“Feroviarii” sunt în căutarea punctelor pierdute: “Fără paşi greşiţi!”
- Scris de Septimiu Fantea
- 20 Apr 2012, 23:38
- Sport
- Ascultă știrea

Semi-eşecul din fieful "Lupilor Galbeni" (1-1), coroborat cu celelalte rezultate ale etapei trecute, a redus la trei puncte avansul liderului faţă de principalele sale urmăritoare, Steaua şi Dinamo. "Nu mai avem voie să facem paşi greşiţi. Suntem la mâna noastră", este mesajul "Fălcosului" înaintea partidei cu formaţia lui Laurenţiu Reghecampf. Întâlnirea e în direct pe Digi Sport de la ora 19:00 şi live-text pe site-ul ziuadecj.ro.
CFR a fost aproape să dea lovitura în prelungirile meciului de la Ploieşti, dar ratarea lui Liviu Ganea i-a privat atunci pe clujeni de o victorie preţioasă în drumul lor spre titlu. Rezultatele principalelor două urmăritoare din capitală au coincis cu relansarea campionatului, dat fiind faptul că avansul "feroviarilor" faţă de acestea s-a redus la numai trei puncte. Mâine soseşte în Gruia o altă nou-promovată, Concordia Chiajna, cea care, exceptând înfrângerea de pe teren propriu cu Dinamo (1-3), de săptămâna trecută, s-a dovedit marea surpriză a returului Ligii I.
Tocmai din acest motiv antrenorul Ioan Andone insistă asupra mizei partidei şi spune că aşteaptă din partea elevilor săi determinarea arătată în partea secundă a meciului cu Petrolul Ploieşti. Nu în ultimul rând, acesta a făcut un apel la public înaintea confruntării de mâine. "E un meci de trei puncte, la care îmi doresc să fie stadionul plin, dacă se poate. În al doilea rând, să avem atitudinea din repriza a doua a meciului cu Petrolul, agresivitate, viteză şi, în al treilea rând, să înscriem goluri. Chiajna este o echipă nouă, cu un antrenor nou, o echipă care pasează şi încearcă să joace fotbal, ceea ce este foarte bine pentru noi. Nu e o echipă de neglijat, ci una pe care, dacă o tratezi aşa cum trebuie, poţi să o baţi aşa cum trebuie. Nu ne este teamă, suntem încrezători şi vrem să câştigăm. Suntem la mâna noastră şi nu avem voie să facem paşi greşiţi. E o presiune asupra noastră, dar trebuie să o suportăm. Rapidul arată foarte bine, indiferent de ce declară oficialii clubului. Vasluiul ar putea reintra în lupta pentru titlu", a declarat "Fălcosul". Totodată, el a vorbit despre avantajele prezenţei arbitrilor străini la derby-urile din Liga I. "Un singur câştig e din asta: că nu e presiune asupra arbitrilor. Restul, gata, că toată lumea nu mai are ce să comenteze. Acum o să discutăm numai fotbal, sisteme de joc, forma jucătorilor. Ce să mai povestim de arbitri? Să vezi ce linişte o să fie, parcă văd", a conchis Andone.
Elevul său din linia mediană, Gabi Mureşan, este şi el de acord cu această decizie. "Chiajna a demonstrat în retur că este o echipă puternică, dar noi jucăm acasă şi trebuie să câştigăm. Rivalele s-au apropiat din cauza noastră, însă important este că am rămas pe primul loc. Eu spun că aducerea arbitrilor străini este un lucru bun, deşi discuţii tot vor fi. Deocamdată nu ne mai permitem să pierdem puncte", a afirmat mijlocaşul. Ioan Andone nu îi va avea la dispoziţie pentru acest meci pe fundaşii Lionn şi Camora, ambii suspendaţi, dar nici pe atacantul Pantelis Kapetanos, menajat.
În aceste condiţii primul "11" ar putea arăta în felul următor: Beto - Panin, Cadu, Piccolo, Nicoară - G. Mureşan - Sougou, Godemeche, Bastos, Sare - Ronny.