Final Four Cupa României. U-BT are concurență serioasă la câștigarea unui nou trofeu
- Scris de Ionuţ Grindean
- 17 Apr 2019, 14:43
- Sport
- Ascultă știrea

Formația clujeană este învingătoarea ultimelor trei ediții ale competiției, dar în turneul desfășurat în propria arenă, elevii lui Mihai Silvășan vor avea parte de adversari tari.
În an de Centenar al Universității Cluj, Final Four-ul Cupei României se organizează în Sala Polivalentă, iar fanii speră ca U-BT să cucerească pentru a patra oară consecutiv trofeul. “Studenții” vor avea parte de concurență serioasă la câștigarea Cupei, în “careul de ași” fiind prezente CSU Sibiu, liderul Ligii Naționale, CSM Oradea, campioana en-titre și Dinamo București, surpriza competiției. În plus, All-Star Game-ul, meciul vedetelor din campionat se va desfășura vineri. Competiția se organizează în acest an după modelul din NBA, iar cele două echipe vor fi Team Kuti și Team Bobe, căpitani fiind liderii noii generații din baschetul românesc.
Programul evenimentelor:
17 aprilie 2019 | Semifinale
17:00 | Dinamo Știința București – BC CSU Sibiu
19:30 | CSM CSU Oradea – U-Banca Transilvania
18 aprilie 2019 | Finala Cupei României
19:30 | Câștigătoarea semifinalei 1 – Câștigătoarea semifinalei 2
19 aprilie 2019 | All Star Game LNBM
19:19 | Team Kuti vs. Team Bobe