Finala începe azi. U-BT Cluj și CSM Oradea se duelază pentru trofeul Ligii Naționale
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:34
- Sport
- Ascultă știrea
Cele două formații se vor întâlni pentru a 12-a oară într-o finală a competițiilor interne.
După ce a câștigat Cupa României chiar pe terenul rivalei din Oradea, U-BT Cluj-Napoca țintește titlul din Liga Națională, într-o serie în care adversarii vor avea avantajul terenului propriu.
Clujenii au ajuns în finală după ce au trecut cu 3-0 de CSU Sibiu și SCMU Craiova, în timp ce orădenii au învins FC Argeș Pitești în minimum de meciuri și au eliminat Dinamo, scor 3-1 la general.
Cele două rivale se vor întâlni pentru a 12-a oară într-o finală în toate competițiile interne, în ultimii 10 ani.
Primul meci al finalei Ligii Naționale, dintre U-BT Cluj-Napoca și CSM Oradea se joacă azi, de la ora 19:00.











