Foto Fiul unui fost CFR-ist joacă la ”U” Cluj. Ce spune despre antrenamentele cu Sabău
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:12
- Sport
- Ascultă știrea

Eugen Trică, fost mijlocaș la CFR Cluj, a dezvăluit cum a reacționat fiul său, atacantul Atanas Trică, după ce a semnat cu Universitatea Cluj.
Fiul lui Eugen Trică și al Lorenei Balaci, fiica regretatului Ilie Balaci, Atanas Trică, a semnat vara aceasta cu clubul Universitatea Cluj. Acesta este un jucător care respectă regula U21, ceea ce ”U” Cluj avea nevoie după plecarea lui Vladislav Blănuță, căruia i s-a încheiat împrumutul de la FCU Craiova.
Invitat în cadrul podcastului iAM Ștucan, tatăl atacantului Atanas Trică, Eugen Trică, a povestit că fiul său a fost profund impresionat de discuția purtată cu Ioan Ovidiu Sabău, în momentul în care a semnat cu ”șepcile roșii”, notează iamsport.ro.
”Vorbeam cu Atanas, a semnat cu U Cluj, e un pas foarte important pentru el. Și îmi spunea legat de intensitatea antrenamentelor: <<Acum simt, într-adevăr, intensitatea!>>. Cu Sabău! E pe mâna unui om pe care îl apreciez foarte mult, e competent, știe cum să vorbească cu jucătorul.
Păi, mi-a zis în momentul în care a semnat: <<Tata, a stat Mister cu mine de vorbă, aproape mi-au dat lacrimile!>>. Așa tare l-a motivat, îți dai seama. După antrenamentul de ieri, l-a chemat stafful, stau de vorbă cu el, a ajuns la un club foarte bine organizat. (...) Atanas o să explodeze, trebuie să explodeze anul ăsta, e momentul, am discutat cu el. Numai că lui trebuie să i se dea șansa”, a povestit Eugen Trică.
LPF a anunțat datele și orele de disputare ale rundei cu numărul 6 din sezonul regulat. "Studenții" se vor deplasa la malul mării, duelul cu Farul Constanța fiind programat luni, 18 august, de la 21:30.