Florin Purece și-a găsit echipă la aproape două luni de la despărțirea de "U" Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Feb 2023, 14:19
- Sport
- Ascultă știrea

Mijlocașul în vârstă de 31 de ani va evolua pentru una dintre formațiile pe care le-a reprezentat și în trecut.
După doar o jumătate de sezon petrecut alături de "studenți", Universitatea Cluj a renunțat la serviciile lui Florin Purece. Mijlocașul a rămas fără angajament de la începutul lunii ianuarie, iar abia de curând a reușit să semneze un nou contract.
Purece s-a întors la Termalica Nieciecza, formație ce evoluează în liga secundă din Polonia. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani a mai îmbrăcat tricoul celor de la Termalica în perioada ianuarie 2018 - august 2020.
Cu echipa poloneză pentru care a strâns 67 de apariții și 9 goluri, Florin Purece a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire pe încă un an.