Fostul golgheter din Gruia se pregătește pentru un transfer. CFR Cluj poate profita de pe urma mutării

Fostul golgheter din Gruia se pregătește pentru un transfer. CFR Cluj poate profita de pe urma mutării
| Foto: facebook.com/fcbasel1893

Unul dintre jucătorii plecați în vară de la Cluj-Napoca ar putea aduce o nouă sumă importantă în conturile clubului.

Philip Otele a ajuns gratis în Gruia în vara lui 2023 și a devenit imediat titular, atât sub comanda lui Andrea Mandorlini, cât și a celor de l-au urmat pe banca tehnică, Adrian Mutu, Francisc Dican și Dan Petrescu.

Mai mult, nigerianul a încheiat sezonul cu 18 goluri marcate și 8 pase decisive reușite în Superligă și a intrat imediat pe radarul mai multor formații. Astfel, CFR Cluj l-a vândut la Al Wahda pentru 3,5 milioane de euro și 20% dintr-un viitor transfer.

Otele nu s-a adaptat în Emiratele Arabe Unite, unde nu a avut nicio reușită, iar de la începutul lui 2024 joacă în Elveția, pentru FC Basel. Jucătorul în vârstă de 25 de ani s-a acomodat rapid în curtea fostei adversare a CFR-ului, reușind să înscrie de 4 ori.

Astfel, potrivit Prosport, liderul din Elveția ar fi tentat să investească în transferul lui Philip Otele, iar CFR Cluj ar urma să încaseze o nouă sumă importantă de pe urma jucătorului din Nigeria.

Comenteaza