Fostul jucător al CFR-ului a semnat cu o campioană din Europa

Fostul jucător al CFR-ului a semnat cu o campioană din Europa
| Foto: facebook.com/cfr1907

Atacantul pus pe liber de formația din Gruia și-a găsit recent un nou angajament.

După doar o jumătate de sezon petrecută alături de "feroviari", Anton Maglica s-a despărțit de echipa clujeană, însă și-a găsit cu greu un nou contract. Adus la CFR la dorința lui Dan Petrescu, atacantul nu a impresionat în perioada în care a îmbrăcat tricoul vișiniu.

Totuși, recent, Maglica a fost prezentat oficial de HSK Zrinjski Mostar, campioana din Bosnia și Herțegovina. Noua echipă a croatului a fost eliminată din Champions League și Europa League, însă va juca în Grupa E din Conference League, alături de Aston Villa, AZ Alkmaar și Legia Varșovia.

Contractul dintre Maglica și HSK Zrinjski Mostar e valabil pănă la finalul actualului sezon. În perioada petrecută la CFR Cluj, jucătorul în vârstă de 31 de ani a marcat un singur gol în 12 apariții.

De-a lungul carierei, Anton Maglica a mai evoluat pentru NK Osijek, Hajduk Split (ambele Croația), Apollon Limassol (Cipru), Guizhou Hengfeng (China), Kayserispor (Turcia) și APOEL Nicosia (Cipru).

Comenteaza