FOTBAL. "Călcâiul" lui Alexandru Piţurcă cu CFR, al doilea cel mai frumos gol pentru fanii olteni

FOTBAL.
Reuşita cu călcâiul a atacantului Univesrităţii Craiova, Alexandru Piţurcă (foto), din meciul cu CFR Cluj, a fost al doilea într-un top al celor mai frumoase goluri înscrise de echipa olteană, conform fanilor echipei.
Timp de o săptămână, suporterii Universităţii Craiova, unii dintre cei mai fervenţi din ţară, au votat pe portalul editie.ro, cele mai frumoase goluri dintre cele 44 de reuşite ale echipei favorite. Primul a fost clasat un gol reuşit de bulgarul Iliev, cu călcâiul.

Pe locul doi a fost desemnat golul prin care Alexandru Piţurcă a deschis scorul în meciul cu CFR Cluj, din returul campionatului, când atacantul a reluat cu călcâiul, în plasă, o centrare venită de la Prepeliţă.

Meciul s-a încheiat totuşi cu victoria clujenilor, scor 3-2, meciul contând decisiv la câştigarea titlului de campioni de către clujeni.

Comenteaza