Fotbal făcut praf: “studenţii” au mers degeaba la Galaţi

Fotbal făcut praf: “studenţii” au mers degeaba la Galaţi
Călătoria de 10 ore cu autocarul până în oraşul de la malul Dunării a fost făcută în van de clujeni, care au pierdut cu 0-2 contra Oţelului după cel mai slab meci al sezonului.

Universitatea şi-a trecut în cont sâmbătă cea mai slabă prestaţie a acestei stagiuni, pierzând cu scorul de 0-2 pe terenul Oţelului Galaţi, după un meci în care au ajuns rar la poarta adversă. Golurile gălăţenilor au fost înscrise de Liviu Antal şi Marius Pena, ultimul dintr-un penalty comis de Gaston Mendy. Adi Cristea a semnat cea mai mare ocazie clujeană. Cealaltă fază de poartă i-a aparţinut lui Drăghici, pe finalul jocului.

"Mi-e foarte greu să-i motivez pe jucători după ceea ce s-a întâmplat marţi cu CFR", spunea Claudiu Niculescu înaintea plecării spre Moldova. Meciul de sâmbătă a confirmat cu exactitate spusele antrenorului. 29 de minute au trecut din meciul de la Galaţi până când oaspeţii au ajuns periculos la poarta lui Grahovac. Adrian Cristea a încercat o execuţie în diagonală, dar mingea a depăşit cu puţin spaţiul porţii. Problema clujenilor era că în acel moment scorul era deja 1-0 pentru elevii lui Dorinel Munteanu, după reuşita lui Liviu Antal, la care Mendy a fost spectator. Încă din primul minut şi până la final, Oţelul a dictat ritmul jocului în faţa unei echipe a Universităţii care a dat impresia că joacă doar de nevoie.

Repriza a doua a început la fel de rău pentru clujeni, iar Sebastian Colţescu a arătat penalty după o intervenţie a lui Mendy asupra lui Marius Pena. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de acelaşi atacant, cu un şut în stânga lui Ionuţ Boşneag, titularizat în premieră în acest sezon. Moldovenii au mai ratat trei-patru ocazii de gol, dar Antal, Giurgiu şi Stromajer n-au nimerit poarta sau s-au lovit de blocajul lui Boşneag, cazul ultimului. Niculescu a încercat să schimbe din mers, dar oamenii veniţi de pe bancă au intrat cu aceaşi atitudine. Drăghici a bifat a doua şi ultima ocazie veritabilă a "Şepcilor roşii", şutul său cu piciorul stâng fiind respins de Grahovac.

Antrenorul Universiăţii şi-a făcut "mea culpa" pentru eşecul de la Galaţi, spunând că vina îi aparţine în totalitate pentru că nu a ştiut să-şi motiveze jucătorii. "Am făcut astăzi (sâmbătă - n. red.) un meci foarte slab, Oţelul a fost echipa mult mai bună şi a meritat să câştige. Este şi vina mea pentru că nu am putut să îmi motivez jucătorii, care cred că au rămas cu gândul la derby-ul cu CFR. Sper însă să o fac cel puţin pentru meciul următor, pentru că apoi vom avea timp să ne gândim la partida cu CFR", a spus antrenorul care a trimis în teren următoarea formulă de echipă: Boşneag - D. Popa, Galamaz, Szukala, Mendy - Hoban - Morar (46, Tony), Boştină (70, Drăghici), Marinescu (56, Cojocnean), Cristea - Grozav.

Pentru clujeni urmează mâine jocul cu Voinţa Sibiu, programat pe Cluj Arena, de la ora 20:00. Partida va fi transmisă în direct de GSP TV şi în format live-text pe ziuadecj.ro.

5 meciuriconsecutive fără victorie

a strâns Universitatea. Clujenii au câştigat ultima dată pe 16 aprilie, contra Mediaşului, scor 3-0.

 

 

Etichete
Comenteaza