“Fotbal Minut cu Minut”, transformat în carte de Ovidiu Blag

“Fotbal Minut cu Minut”, transformat în carte de Ovidiu Blag
| Foto: facebook.com/editurapublisol

Volumul a fost prezentat în București, chiar în compania unora dintre protagoniști.

Jurnalistul clujean Ovidiu Blag a lansat cartea “Fotbal Minut cu Minut”, un omagiu adus celor care au realizat emisiunea cu același nume.

Ion Ghițulescu, Nicolae Secoșan, Teodor Mateescu, Teoharie Coca-Cozma sau Sebastian Domozină sunt, printre alții, sunt supranumiți “Zeii Microfonului” în cadrul volumului, iar vocile lor pot fi ascultate prin scanarea unor coduri QR din paginile cărții publicate la editura Publisol.

“Nu știu dacă am fost cel mai potrivit pentru a scrie această carte, dar m-am străduit să o fac. Mă bucur că lansarea are loc în Casa Radio, pentru că radioul a fost instituția care a însoțit aceste voci fenomenale, “Zeii Microfonului”, cum i-am numit noi”, a declarat autorul Ovidiu Blag.

Comenteaza