Fotbalul a înghețat pe Cluj Arena. "Studenții" au înregistrat o nouă remiză

Fotbalul a înghețat pe Cluj Arena. "Studenții" au înregistrat o nouă remiză
| Foto: FC Universitatea Cluj

Echipa antrenată de Eugen Neagoe a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida cu UTA. 

Într-o atmosferă asigurată de duelul dintre cele două galerii și pe un teren care nu s-a ridicat la nivelul primei ligi, în ciuda lucrărilor făcute recent, Universitatea Cluj a încercat să domine încă din start.

"Studenții" s-au instalat în jumătatea adversă, dar oaspeții au avut prima ocazie. Gorcea a degajat greșit, balonul a ajuns la Keșeru, însă portarul s-a revanșat și a reușit să respingă (8).

Răspunsul a venit din partea lui Thiam, al cărui șut a fost parat de Iacob (9), în timp ce execuția lui Bălan din marginea careului a trecut puțin peste (14). Deși ambele echipe au avut încercari timide de a construi, terenul le-a pus mari probleme.

Înainte de pauză, Gorcea a salvat din nou, la șutul lui Ubbink (39), iar scorul primei reprize pe Cluj Arena a fost 0-0.

La revenirea de la cabine, Universitatea Cluj și-a respectat statutul de gazdă și a încercat să deblocheze tabela. Cu toate acestea, defensiva oaspete a rezistat acțiunilor "Șepcilor roșii".

O prima mare ocazie a venit abia după ce prima oră de joc s-a scurs, când Chipciu a centrat în forță, dar Bălan nu a reușit să înscrie, ba mai mult a scos mingea din cadrul porții, iar în cădere a rupt plasa (65). Romario Pires a fost cel care a reparat situația, iar jocul s-a reluat după câteva minute de întrerupere.

UTA a renunțat total la ofensivă în a doua jumătate a reprizei secunde, iar jucătorii arădeni au încercat sa conserve rezultatul. În ciuda eforturilor din finalul meciului, elevii lui Neagoe au fost din nou lipsiți de inspirație, iar scorul final al partidei a fost 0-0.

Comenteaza