GALERIE FOTO:Suporterii lui "U" nu s-au mobilizat ca în 8 mai. Ei au trecut pe la UBB

GALERIE FOTO:Suporterii lui
Spre deosebire de data trecută, când meciul "U" - CFR s-a întrerupt, numărul fanilor studenţilor care s-au întâlnit în centru este mult mai mic.

În aceste momente, pe Bulevardul Eroilor sunt doar aproximativ 1.000 de suporteri ai Universităţii Cluj.

Mulţi dintre ei au ocupat terasele din zonă, pentru o ultimă bere înainte de derby-ul Clujului.

UPDATE 19.00 Grupul de suporteri a plecat spre stadion, însă traseul a fost modificat de această dată, pe strada Universităţii.

UPDATE 19.10 Din informaţiile noastre, fanii vor merge la sediul UBB, unde vor cânta, în speranţa că "U" va reveni sub aripa instituţiei de învăţământ în cazul în care Florian Walter va pleca la Ploieşti.

UPDATE 19.12 În faţa Universităţii Babeş-Bolyai, suporterii cântă "Slavă ţie, studenţie"

UPDATE 19.30 Coloana a ajuns pe strada Memorandumului. Acum sunt circa 1.700 de suporteri ai Universităţii

UPDATE 20:30 Suporterii Universităţii au ajuns la stadion. Pe drum nu au existat incidente. În aceste momente îşi fac apariţia în peluza oaspeţilor şi câţiva suporteri ai CFR-ului.

UPDATE 20:50 Peluza Universităţii Cluj este aproape plină.

Etichete
Comenteaza