Gică Barbu, după ce a fost înlocuit: „Nu m-a anunţat nimeni oficial, dar sunt la dispoziţia clubului"

Gică Barbu, după ce a fost înlocuit: „Nu m-a anunţat nimeni oficial, dar sunt la dispoziţia clubului
Interimatul lui Gheorghe Barbu (foto) la Universitatea s-a încheiat după două partide, din care „Şepcile roşii" au obţinut un punct. Eşecul cu ACS Poli Timişoara (1-2) l-a determinat pe Florian Walter să se implice activ la Universitatea, iar prima mutare a fost aducerea lui Mihai Teja ca antrenor.

La câteva ore după ce ZIUA de CLUJ anunţa în exclusivitate mutările de pe banca tehnică, Gică Barbu spunea că el nu a fost, încă, înştiinţat oficial, însă a adăugat că se aştepta să fie înlocuit. Fostul „secund" al lui Ionel Ganea a spus că în funcţie de ce va discuta cu conducerea clubului va decide dacă va mai continua la „U". „Pe mine nu m-a anunţat nimeni despre venirea lui Mihai Teja, doar ce am citit în ziar. Sincer, mă aşteptam să fiu schimbat, am spus încă de la început că sunt doar un antrenor interimar, aşa că funcţia mea nu a fost niciodată bătută în cuie. Nu ştiu încă ce voi face, sunt la dispoziţia clubului. Voi avea, probabil, o discuţie cu cei din conducere şi apoi mă voi decide", a spus Barbu.

Fostul antrenor al „Şepcilor roşii" crede că revenirea lui Florian Walter la cârma Universităţii e de bun augur. „Probabil că şi dânsul a fost scandalizat de arbitrajul de la meciul cu Poli şi mă bucur că a decis să se implice. Va conta mult acest lucru, faptul că echipa va avea o stabilitate şi mai mare. Dânsul e un om foarte ambiţios. Oricum, şi până acum aveam condiţii excelente, între primele echipe din Liga I, aşa că eu şi jucătorii nu am simţit vreodată că acest club ar avea probleme financiare. E păcat, doar, că nu am reuşit mai multe în meciul de luni. Cred că a fost meciul cu cele mai multe ocazii din acest sezon, păcat că am marcat doar o dată", a mai spus Gică Barbu.

 

Comenteaza