Halep şi încă trei jucătoare din TOP 7 WTA vin la Cluj

Halep şi încă trei jucătoare din TOP 7 WTA vin la Cluj
Sala Polivalentă va beneficia de un eveniment cu o adevărată colecţie de vedete mondiale ale tenisului feminin.

Meciul de tenis feminin România - Cehia, din Fed Cup, se va juca la Cluj, în 4-7 februarie. Reprezentanţii Federaţiei Române de Tenis (FRT) au venit aici săptămâna trecută pentru a inspecta Sala Polivalentă şi pentru a discuta termenii contractului cu municipalitatea. Luni dimineaţă, în exclusivitate la REALITATEA FM, primarul Emil Boc a anunţat că Simona Halep va juca la Cluj.

„Clujenii au şansa să vadă patru jucătoare de top mondial din primele şapte din lume; mă refer la Simona Halep, dar şi la Kvitova, Safarova şi Pliskova. O jucătoare din România şi trei din Cehia, care vor juca la Cluj, după toate probabilităţile. Am discutat cu preşedintele FRT, cu care am pus bazele unui parteneriat în vederea organizării meciului de tenis din februarie.

În lunile septembrie, octombrie se va definitiva acest parteneriat. Iată importanţa acestei Săli Polivalente, pentru că marile competiţii vin la Cluj. Am avut Trofeul Carpaţi, decisivul naţionalei de handbal feminin cu Serbia, vine şi Campionatul European de Gimnastică, în 2017", a spus primarul.

Boc a subliniat că sala va fi închiriată de Federaţia de Tenis între 1 şi 7 februarie, având în vedere faptul că trebuie instalată suprafaţa de joc. „Nu va fi zgură, altă suprafaţă, specifică Fed Cup", a spus edilul şef al Clujului.

Cine sunt cehoaicele

Petra Kvitova, numărul 4 WTA
- 25 de ani
- 1,82 m înălţime, 70 de kilograme
- În circuitul profesionist din 2006
- Titluri câştigate în 2015: 2
- Câştiguri din tenis: 17.407.716 dolari

Lucie Safarova, numărul 6 WTA
- 28 de ani
- 1,77 m înălţime, 62 de kilograme
- În circuitul profesionist din 2002
- Titluri câştigate în 2015: 1
- Câştiguri din tenis: 8.046.485 dolari

Karolina Pliskova, numărul 7 WTA
- 23 de ani
- 1,86 m înălţime, 72 de kilograme
- În circuitul profesionist din 2009
- Titluri câştigate în 2015: 1
- Câştiguri din tenis: 2.369.234 dolari

Comenteaza