Handbalistele au spart gheaţa şi au bifat primul succes pe teren propriu

Handbalistele au spart gheaţa şi au bifat primul succes pe teren propriu
Echipa de handbal feminin s-a impus în etapa a cincea a Ligii Naţionale în compania lui CSM Deva, scor 29-27, meci care s-a jucat vineri.

Fără victorie pe teren propriu în acest sezon, clujencele primeau vizita echipei CSM Cetate Deva, formaţie nou-promovată, dar care s-a întărit serios în această vară. Oaspetele au început în forţă partida şi s-au distanţat chiar şi la trei goluri pe tabelă (8-5), însă „studentele" au avut revenire spectaculoasă. Senocico şi Chintoan au puncatat pe bandă rulantă şi Universitatea a trecut în avantaj, 9-8. Echilibrul a persistat, iar la pauză s-a intrat la egalitate , 15-15. În repriza secundă, clujencele au făcut instrucţie cu Deva, având chiar un avantaj de 6 goluri pe tabelă, 27-21. Formaţia oaspete a forţat revenirea, dar n-a mai putut decât să se apropie la 2 goluri. Scor final 29-27 pentru "U" Jolidon, care bifează astfel primul succes din acest sezon pe teren propriu. Cele mai bune marcatoare ale Universităţii au fost Florina Chintoan şi Ani-Senocico, ambele cu câte 6 goluri.

În precedentele două partide jucate acasă, „U" a pierdut cu HCM Roman şi Corona Braşov. „Ne doream foarte mult să spargem gheaţa pe teren propriu, suporterii noştri aşteptau o victorie şi sunt foarte mulţumit că am reuşit asta. La pauză le-am spus fetelor să fie mai agresive, m-au ascultat şi acest lucru s-a văzut pe teren", a spus la final antrenorul lui "U", Horaţiu Paşca.

Iată toate rezultatele etapei a cincea
din Liga Naţională la handbal feminin:

Dunarea Braila - SCM Craiova 24-18 (11-7)
Universitatea Constanţa - Corona Brasov 25-31 (10-18)
HCM Rm.Vâlcea - HC Zalău 18-28 (11-14)
CSM Ploieşti - HCM Roman 20-26 (14-14)
HCM Baia Mare - CSM Bucureşti 32-25 (16-11)

 

 

Etichete
Comenteaza