Handbaliștii de la CS “U” Cluj se duelează cu Steaua: “Obiectivul nostru este să reușim un joc cât mai bun”

Handbaliștii de la CS “U” Cluj se duelează cu Steaua: “Obiectivul nostru este să reușim un joc cât mai bun”
| Foto: u-cluj.ro

Formația clujeană va evolua în sala Concordia din Chiajna, împotriva echipei clasate pe ultima treaptă a podiumului din Liga Zimbrilor.

CS “U” Cluj se află în fața unui nou duel complicat în campionat. De această dată, elevii lui Marius Stavrositu se vor duela cu Steaua, formație clasată pe locul al treilea în Liga Zimbrilor.

Cu toate acestea, tehnicianul “studenților” crede în forțele jucătorilor săi și consideră că echipa clujeană ar putea reuși chiar o surpriză.

“Mergem la București cu gânduri mari! În continuare am încredere în jucătorii mei că pot face lucruri frumoase și că ne putem lupta cu echipele de top din România.

Pentru noi urmează o perioadă grea în care întâlnim Steaua și Dinamo. Obiectivul nostru este să reușim un joc cât mai bun în deplasare și de ce nu, să și câștigăm”, a declarat antrenorul.

Partida e programată joi, 17 februarie, de la 17:00. 

Comenteaza