News alert Încă o medalie pentru România la Jocurile Olimpice 2024. Canotoarele Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au luat argintul la dublu rame

Încă o medalie pentru România la Jocurile Olimpice 2024. Canotoarele Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au luat argintul la dublu rame
| Foto: Facebook - Comitetul Olimpic și Sportiv Român

România obține a cincea medalie la Jocurile Olimpice (JO) 2024 Paris, după ce la proba de dublu rame feminin (canotaj), Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au cucerit medaliile de argint.

Canotoarele române Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au cucerit medaliile de argint în proba de dublu rame feminin, vineri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după un finiş remarcabil.

Româncele, medaliate cu bronz la ultimele Mondiale, au început modest şi se aflau pe locul 5 după primii 500 de metri, dar apoi au avansat câte un loc la fiecare punct intermediar (4 la 1.000 m, 3 la 1.500 m), terminând pe locul secund, după ce au devansat Lituania şi Australia.

Aurul a fost obţinut de campioanele mondiale en titre, olandezele Ymkje Clevering şi Veronique Meester, în 6 min 58 sec 67/100. Podiumul a fost completat de Australia (Jess Morrison, Annabelle McIntyre), vicecampioana mondială, cronometrată în 7 min 03 sec 54/100.

Ultima medalie olimpică la dublu rame feminin a fost obţinută de Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu, aur în 2008, la Beijing.

România a calificat nouă echipaje în Finalele A la JO de la Paris din cele douăsprezece pe care le-a avut: dublu vâsle feminin - categorie uşoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin, opt plus unu feminin, opt plus unu masculin.

Canotajul are acum trei medalii la JO 2024, aur prin Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi argint prin Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, respectiv prin Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin.

România are un bilanţ de cinci medalii, două de aur, două de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber şi canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin, argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin şi de Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.

Comenteaza