Încă un cap de serie eliminat de la Transylvania Open 2023
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Oct 2023, 16:01
- Sport
- Ascultă știrea

Jil Teichamann a câștigat contra Yaninei Wickmayer, favorita 6 a turneului de la Cluj, scor 6-4, 7-6(8-6), după aproape două ore de joc.
Primul set jucat între cele două sportive a fost unul echilibrat. Cu toate acestea, Teichmann a reușit să profite de avantajul obținut în game-ul 7 și s-a impus cu 6-4.
În setul secund, Wickmayer a încercat să revină, dar elvețianca a fost tot timpul pe poziții și a returnat fiecare minge. Cu toate acestea, favorita 6 a turneului a menținut nivelul ridicat, dar Teichmann a avut nervii mai tari și s-a impus în tie-break cu 8-6.
Pe terenul 2, cuplul Jakupova/Khromaceva a trecut de perechea Lumsden/Ponchet, scor 4-6, 7-6(1), 10-5.
Pe terenul central urmează duelul dintre Jaqueline Cristian și Celine Naef.