Începe "U" Mobitelco BT City Cup. Baschetbaliştii clujeni au oaspeţi din Ungaria şi Slovenia
- Scris de Septimiu Fantea
- 08 Sep 2011, 14:15
- Sport
- Ascultă știrea
"Cred că va fi cel mai important turneu amical organizat în acest sezon. Vom avea ocazia să reunim întreg lotul. Este o competiţie binevenită şi vom vedea unde ne aflăm. Atmosfera este foarte bună, avem şansa să ne îmbunătăţim jocul odată cu sosirea lui Mihai Paul. Probabil că vor apărea anumite sincope în jocul nostru având în vedere că am evoluat puţin timp împreună, dar acest aspect se va remedia pe parcurs. Ne interesează strict jocul formaţiei noastre şi să fim omogeni. Sunt mulţumit de lotul actual şi de efortul pe care l-au depus băieţii până acum. Îmi era puţină teamă că după câştigarea titlului va exista acel sentiment de automulţumire, dar acest lucru nu s-a întâmplat", a declarat azi antrenorul campioanei "U" Mobitelco, Marcel Ţenter.
Turneul "U" Mobitelco BT City Cup debutează mâine la Sala Sporturilor Horia Demian, "studenţii" urmând să întâlnească formaţia CSM Oradea, respectiv reprezentanta Ungariei, Szolnok (sâmbătă) şi cea a Sloveniei, Maribor (duminică). Toate meciurile sunt programate de la ora 20:00.