Independența financiară, obiectivul Universității Cluj. Ce spune președintele clubului despre investițiile private

Independența financiară, obiectivul Universității Cluj. Ce spune președintele clubului despre investițiile private
| Foto: FC Universitatea Cluj

Radu Constantea a vorbit despre viziunea sa în privința viitorului apropiat și despre modul în care echipa clujeană ar putea crește dacă rezultatele pozitive vor continua.

Universitatea Cluj traversează o perioadă excelentă în Superligă și va încheia turul sezonului regulat pe prima poziție în clasament. Evoluțiile bune și rezultatele pozitive sunt pe placul conducerii, care se bucură că proiectul început în urmă cu 8 ani în Liga a 4-a oferă noi confirmări ale modului în care clubul a fost gestionat.

"E o perioadă foarte bună pentru clubul nostru. În primul rând mă bucur pentru suporteri, pot fi mândri că susțin această echipă. Proiectul este sustenabil, este exact cum am promis noi, cei care l-am început. A fost un drum lung, dar știam potențialul brand-ului. Am reușit să facem un grup foarte unit, jucători, staff, toți cei care suntem în club.

Sper să atragem cât mai multi parteneri lângă noi și să consolidăm echipa. Sunt ceva discuții, dar de obicei nu apar pe parcursul sezonului pentru creșterea imediată. Noi avem în proporție de 90% aceiași sponsori de câțiva ani, sumele au crescut, în funcție de nivelul la care am evoluat.

E clar că au căpătat încredere că se pot realiza lucruri frumoase, iar rezultatele sportive aduc venituri în plus. Bugetul nostru a crescut de la sezon la sezon. Dacă vom menține acest ritm și ne vom califica în play-off, aceste realizări vor reprezenta argumente pentru partenerii noștri. Noi știm că primul pas e accederea în play-off. Ulterior, începe un alt campionat.

E important să rămânem concentrați și să știm care e obiectivul. Sper să menținem în continuare acest ritm, chiar dacă în fiecare săptămână crește presiunea. Un mare merit îl are Neluțu Sabău, dar și staff-ul tehnic", a explicat președintele clubului clujean la podcastul 100%U.

Creșterea investițiilor private, principalul obiectiv pentru perioada următoare

În ciuda faptului că alocările din partea autorităților locale nu au depășit mai mult de 30% din buget, Radu Constantea își dorește să diminueze cât mai mult această pondere și Universitatea Cluj să atragă investitori dornici să se asocieze cu un brand puternic.

"Noi nu discutăm cu autoritățile despre alocările din următorul an. Vom vedea cum va arăta bugetul pentru 2025, o parte va reveni Universității Cluj, dar nu știm dacă suma va fi mai mare sau mai mică. Noi am rămas fideli obiectivului din Liga a 4-a, finanțarea publică nu a depășit vreodată 29-30% din venituri.

Și în acest sezon vom rămâne în același obiectiv. Noi credem că stăm bine pe structura de venituri private. Avem creșteri la veniturile din sponsorizări și la cele din bilete. Dacă vom avea o clasare care să ne permită accederea în play-off se va vedea o creștere și la veniturile din drepturile TV.

S-ar putea ca acea pondere de 30% să scadă în perioada următoare, dacă rezultatele sunt cele dorite. Unul dintre obiectivele mele e ca Universitatea Cluj să își diminueze cât mai mult dependența de alocările autorităților publice. Nu vrem să mai dăm posibilitatea unora de a spune că avem doar bani publici.

E o muncă de 8 ani, în care am reușit să atragem venituri din zona privată. Avem o finanțare importantă, nu o negăm, dar în același timp avem venituri organice, peste 2,5 milioane de euro din sponsorizare.

Vrem să creștem și mai mult veniturile din zona privată sau să identificăm o persoană sau o companie, care să devină o <<ancoră>>. Au existat tatonări, dar la ora actuala nu există o discuție foarte avansată. Sperăm că un parcurs foarte bun în acest sezon va convinge", a spus conducătorul liderului din Superligă.

Un proiect care va reveni în prim-plan, susține președintele Universității Cluj, este cel al membrilor asociați, care a fost neglijat în ultimii ani, după cum recunoaște chiar Radu Constantea.

"Un alt aspect pe care nu ne-am concentrat foarte tare e cel de socios. Poate cu o campanie mai bine gândită, cu parte de digitalizare, vom reuși să o revitalizăm și să creștem numărul de asociați. Poate peste câțiva ani se vor organiza în Sala Polivalentă alegeri pentru conducerea acestui club, care să fie aleasă de un număr relevant de membri. Cred că trebuie să ajungem undeva la 8-12.000 de oameni", a spus oficialul Universității Cluj.

Comenteaza