Inexistentă o repriză, Universitatea Cluj se întoarce cu un punct de la Craiova

Inexistentă o repriză, Universitatea Cluj se întoarce cu un punct de la Craiova
| Foto: facebook.com/lpf.ro

Conduși la pauză, "studenții" au revenit în actul secund și au încheiat la egalitate, scor 2-2. 

Aflați într-o formă modestă, clujenii au început cum nu se poate mai prost jocul din Oltenia. În minutul 9, Vătăjelu a confundat piciorul lui Markovic cu mingea, a lovit cu sete, iar centralul a dictat penalty. Lyes Houri a executat și l-a învins pe Gorcea cu un șut pe centrul porții.

Seria erorilor inexplicabile a continuat, iar Mitrea și Masoero au avut din nou o zi slabă, precum la meciul cu UTA. În puține momente elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au reușit să pună în practică jocul de pase cu care au obișnuit, însă nici atunci nu s-au apropiat de careul advers.

Mai mult, prima repriză s-a încheiat așa cum a început. În urma unui corner, Roger a încercat să degajeze, dar l-a lovit pe Baiaram, iar arbitrul a arătat din nou înspre punctul cu var. De această dată Căpățînă a executat, iar CS U Craiova conducea cu 2-0 la pauză.

Ioan Ovidiu Sabău a schimbat 4 jucători la revenirea de la vestiare, iar rezultatele s-au văzut imediat. La doar câteva secunde de la reluare, Vali Gheorghe a redus din diferență (46). Tot mijlocașul a trimis un șut excelent sub transversală, respins greu de Lazar (48), în timp ce Popa a trecut puțin pe lângă egalare (48).

Chiar dacă și-au mai pierdut din turație în minutele ce au urmat, clujenii au căutat în continuare și cel de-al doilea gol. După o oră de joc, Vali Gheorghe a fost faultat în careu, iar Radu Petrescu a dictat încă un penalty, de această dată cu ajutorul VAR. Nistor și-a asumat răspunderea și a marcat, chiar dacă Lazar a ghicit colțul (64).

Pe măsură ce minutele s-au scurs, ambele echipe au părut mulțumite cu câte un punct. În ciuda unui forcing de final al gazdelor, scorul final al jocului de la Craiova a fost 2-2.

Comenteaza