Îi place rockul, iar formaţiile sale sunt nonconformiste. Nu respectă tabieturile campionatului. Joacă spectaculos, îşi asumă riscul de a culege aplauze în loc de puncte. Nu a pregătit nici o echipă mare, pentru că nu e obişnuit să-şi negocieze contractele în genunchi. Atacantul Petre Grigoraş a stat doar un an la Cluj. Stadionul pe care a jucat a fost dărâmat, dar suporterii Universităţii nu au uitat golul victoriei marcat într-un meci cu Steaua, când terenul era înconjurat de troiene şi în tribune venise primăvara.
- Cum era fotbalistul Grigoraş, pentru cei care nu v-au văzut?
- Am fost un jucător mediocru. Am înscris 75 de goluri în 250 de meciuri în România şi Bulgaria. N-am fost nici foarte slab, că nu marcam atâtea goluri, nici foarte bun, că nu am prins echipa naţională.
- Aşa se explică faptul că aţi rămas doar un an la Steaua?
- Bineînţeles. Pentru mine a fost o surpriză foarte mare transferul în Ghencea, fiindcă veneam după un singur an în prima divizie, la Bacău. A fost un colectiv extraordinar, chiar dacă Steaua era în cădere atunci, iar Dinamo era în ascensiune. Am fost coleg de cameră cu Lăcătuş. Nu mai ţin legătura cu colegii de atunci.
- În Bulgaria v-aţi descurcat mai bine.
- A fost mult mai bine din punct de vedere financiar. Am plecat la o echipă nou promovată, Dobrudja Dobrich, la 90 de kilometri de Constanţa, unde locuiam atunci.
- Ce însemna "mai bine" din punct de vedere financiar?
- La Constanţa aveam un contract de 5.000 de dolari pe an, din care ultima rată, de 1.500, nu o primeam niciodată, ne spuneau că nu ne-am îndeplinit obiectivul. Bulgarii m-au urmărit la trei meciuri şi când au venit la mine mi-au pus 30.000 de dolari pe masă. Pentru mine era enorm de mult, nu câştigasem bani din fotbal. Cu aceşti bani puteam să-mi cumpăr un apartament, să-l mobilez, să-mi cumpăr o maşină.
- Ce maşină aţi cumpărat?
- Mi-am luat una la mâna a doua în primul an, un Golf-2, parcă. În următorul an m-am transferat la Levski şi mi-am cumpărat un VW Vento. Erau puţine maşini de acest tip, eram şmecher, cred că erau vreo trei maşini prin Constanţa.
Cum a ratat 100.000 de dolari
- Levski avea trupă tare.
- Am prins la Levski o echipă cum era la Steaua. Şase dintre ei, printre care Sirakov, au fost titulari la Campionatul Mondial din 1994. Au fost perioade bune şi mai puţin bune. Farul Constanţa mă împrumuta câte un an. Lokomotiv Plovdiv a vrut să mă cumpere definitiv, dar nu a avut banii necesari. Bulgaria a căzut înaintea României din punct de vedere economic.
- Vă mai amintiţi ce sumă era?
- Nu mai ştiu. Oricum, în primul an Farul a luat vreo 100.000 de dolari pe mine. La Farul nu ştiu dacă erau doi jucători care să câştige 10.000 de dolari pe an, restul erau de la 6.000 în jos. Aş mai fi vrut să rămân în Bulgaria, Plovdiv mi-a propus un contract pe trei ani. Eu m-am înţeles cu ei, trebuia să iau 105.000 de dolari în trei ani, era enorm pentru mine atunci. Ţin minte că m-am întâlnit cu preşedintele Jean Garabet. Mi-a spus că-i pare rău, dar dacă Farul nu primeşte banii, trebuie să mă întorc, pentru că antrenorul mă doreşte. Mi-a zis că sunt sub contract cu Farul. Pe vremea aceea, semnai câte zece contracte în alb! Nu ştiai, nu aveai impresar.
- Nu ştiaţi când expiră contractul?
- Cred că am avut vreo 10 contracte la Farul. Mă împrumutau un an, ştiam că nu mai am contract şi îmi arătau un act semnat. Am mers pe încredere şi nu ştiu dacă am pierdut. Nu vreau să-mi aduc aminte, nu vreau să critic. Trebuia să fiu mai atent cu cariera mea şi să apelez la ajutorul unui impresar serios ca Giovanni Becali.
Golgeterul juca doar pe prime
- V-aţi regăsit entuziasmul când aţi pierdut angajamentul oferit de Plovdiv?
- (Oftează) A fost o perioadă foarte grea. M-am întors la Farul şi am jucat gratis un an, am jucat doar pe prime.
- De ce?
- Mi s-a pus un contract în faţă, mi-au spus că am câştigat bani suficienţi în Bulgaria în timp ce restul băieţilor au rămas la Farul. Jucam pe prime de 200 de dolari, de 400 de dolari, din banii aceştia trebuia să trăiesc.
- Cum aţi reacţionat?
- Normal că nu am fost de acord. Toţi aveau contracte. Eram singurul fără contract şi am ieşit şi golgeterul echipei în sezonul 1994-1995. Am făcut un pic de scandal, iar la finalul anului mi-au dat drumul la "U" Cluj. Nu mai puteam să accept, era jenant. După un an am revenit la Farul şi mi-am încheiat cariera la Constanţa.
- Aţi primit vreo recompensă pentru că aţi fost golgeterul Farului?
- Da, mulţumiri de la spectatori.
Schimb cu Iasko
- Cine v-a chemat la Cluj?
- Farul a vrut să facă un schimb cu Iasko, aveau nevoie de portar. La "U" era antrenor Andone, care a acceptat imediat schimbul. Pierdusem o parte din pregătiri, Universitatea era deja la Vatra Dornei. M-am urcat în tren şi am ajuns a doua zi în cantonament, unde am început cu trei antrenamente pe zi. Era o echipă foarte frumoasă, dar Dacia Felix a dat faliment. Domnul Andone a plecat după opt sau zece etape la Sportul şi a preluat echipa Dan Anca, Dumnezeu să-l ierte. Nu erau bani, dar colectivul era foarte unit, cred că a fost cea mai frumoasă experienţă pe care am trăit-o în ţară, nu o spun de complezenţă. Eram extrem de uniţi. Nu eram plătiţi, cheltuiam banii de acasă. La nevoie, ne mobilizam. Eram prieten cu Brătianu II, cu Ritli, cu Maier, cu Cioloboc, cu Falub.
- Trebuie să ne povestiţi golul cu Steaua, a rămas în amintirea fanilor Universităţii.
- Noi eram conectaţi la joc chiar dacă primeam doar promisiuni deşarte de la conducătorii clubului. Ne abureau, dar aveam o viaţă mai libertină, nu eram controlaţi la sânge. Îmi aduc aminte că în minutul 89 sau 90, Maier a driblat, avea o tehnică incredibilă, trebuia să fii atent unde pasează, fiindcă avea pase extraordinar de subtile. Maier a centrat, m-a lăsat singur pe colţul lung cu Stelea şi am înscris cu capul. Era zăpadă mare pe marginea terenului. De bucurie m-am dus la banca de rezerve şi am sărit în zăpadă. Zanc, cu care eram prieten foarte bun, a sărit peste mine. A sărit cu picioarele înainte şi mi-a rupt apărătoarea şi mi-a lăsat un semn pe care îl am şi acum. (râde). Am glumit de foarte multe ori cu Zanc. Nu mi-am rupt piciorul pe teren şi era să mi-l rupi tu! "U" a câştigat meciul cu 2-1.
Slănină şi ceapă roşie
- V-a însemnat pe viaţă acel gol.
- Da, a fost un moment foarte plăcut, am trecut foarte uşor peste accident. Mi-am dat seama peste un minut, când am văzut că jambiera era plină de sânge. Aveam o tăietură zdravănă. Jocul s-a terminat imediat, intrasem deja în prelungiri.
- Cum aţi pregătit jocul?
- Noi veneam cel puţin cu o oră şi jumătate înainte la antrenament. Nu că eram noi superprofesionişti! Aveam lângă tribună un teren de tenis cu piciorul. Ne mai aducea magazionerul slănină cu ceapă roşie.
- Asta era vitaminizarea.
- Da, era vitaminizarea.
- Se fereau adversarii când simţeau mirosul de ceapă.
- Ha-ha-ha. Când venea antrenorul să ne cheme la încălzire, vreo 14 dintre noi trebuia să ne schimbăm tricourile, eram superîncălziţi. Ne întâlneam la un şpriţ la Hotelul Sport, luam masa împreună.
Moştenirea lui Ionuţ Badea
- "U" Cluj v-a contactat să preluaţi echipa?
- Cred că după ce a fost demis Marian Pană. Eram acasă, eram liber de contract. Nu am discutat de bani, doar de posibilitatea de a lucra. Am vorbit de echipa cu care vin şi poate aici a fost vreo problemă. Nu am mai discutat de atunci.
- V-a surprins convocarea lui Grecu la naţională?
- Era urmărit din vară de selecţioner. L-a văzut la vreo trei-patru meciuri în Austria. Din păcate, nu a dat un randament foarte bun atunci, era cu gândul la plecare. Are viteză foarte bună, capacitate foarte bună de efort, centrează foarte bine.
- Centrează foarte bine? Asta nu am observat.
- Centrează destul de bine. Pe faza de apărare, mai are erori, dar, cum are viteză de reacţie, reuşeşte să revină.
- Cum vă explicaţi revirimentul echipei Pandurii? Ce aţi făcut diferit faţă de Ionuţ Badea?
- Am găsit echipa pe ultimul loc după 10 etape cu 6 puncte. Poate şi Ionuţ Badea salva echipa. Era un moment delicat, puteam să mă înfund cu o formaţie de pe ultimul loc, după ce veneam după o nereuşită la Iaşi. În primul rând am schimbat câţiva jucători, plus sistemul de joc. Noi am jucat un 4-3-3, Badea folosea sistemul 4-4-2, cu Orac în spatele lui Bogdan Apostu. Eu nu i-am mai folosit, nu am mai jucat cu doi mijlocaşi la închidere, am utilizat doar un închizător. Nu-l prea foloseam pe Menassel, care era jucător de bază la Ionuţ Badea. Am schimbat vreo patru-cinci jucători. Poate pentru Ionuţ Badea a fost mai greu, pentru că el venise cu un nucleu de jucători de la Internaţional Piteşti şi la Târgu Jiu a mai găsit vreo 10 fotbalişti. Fiecare din tabăra adversă credea că e nedreptăţit, poate aşa s-a creat o uşoară nelinişte.
"Pavarotti se învârte în mormânt"
- Când a apărut primul fir alb?
- Nu ştiu sigur, dar cred că mult înainte să mă las de fotbal. Poate e şi o chestie genetică, albim mai repede.
- Aţi avut şi părul lung. A fost modă sau vă plăcea rockul?
- Am avut şi părul lung, am avut şi părul creţ. Mie îmi place aceeaşi muzică. Nu sunt adeptul manelelor. Îmi place muzica anilor ‘70-‘80. Ascult cu plăcere Europe, Beatles, Led Zeppelin, Deep Purple, Scorpions. În general rock, în special rock-baladă.
- În vestiar nu se ascultă aşa ceva.
- În vestiar nu prea mă duc să văd ce ascultă. Acum, pentru meciul cu CFR, e una dintre puţine ocazii în care am venit împreună cu jucătorii în autocar. De obicei vin cu maşina. Aud muzica nouă acum şi cred că se învârte în mormânt Pavarotti.
- Nu le faceţi un playlist, acceptaţi muzica pe care o ascultă?
- Da, sunt tineri, trăiesc într-o altă perioadă. Acum au apărut mii de discoteci şi de baruri. Chiar m-a durut un pic capul pe drumul spre Cluj şi de la ritmul hip-hop, m-a zgâlţâit. Cred că şoferul are muzica. Au fost şi ceva manele, dar i-am zis să treacă repede peste moment.
- Dacă ar fi să chemaţi un cântăreţ sau o formaţie, pe cine aţi chema?
- Dacă aş avea posibilitatea să o chem, aş chema-o pe Celine Dion. Are o voce fantastică. Din păcate, nu am resursele să o invit.
- Un pahar de vin sau o bere?
- Depinde. În ultima perioadă chiar nimic. Mai beau câte un pahar de vin roşu, dacă se poate să fie un vin natural. Eu nu fac vin, dar fraţii, cumnaţii şi naşul fac vin şi iau de la ei.
- Cum vă relaxaţi după un meci câştigat?
- Păi, nu am reacţii diferite faţă de un meci pierdut. Uneori, un rezultat foarte bun cu o echipă puternică poate să-ţi dea satisfacţie, să ieşi undeva cu prietenii. De obicei, timpul liber pe care-l am după un meci încerc să-l petrec cu familia. E cel mai relaxant să fiu acasă, chiar dacă trebuie să conduc şase-şapte ore. Dacă am liber a doua zi, primul lucru la care mă gândesc e să ajung cât mai repede acasă.
"Răsfăţ? În loc să cosesc, păzeam vaca"
- Aţi uitat vreodată ziua de naştere a soţiei?
- Da, sigur, se pare că nu sunt aşa de romantic (râde). Avantajul meu e că soţia, Maria Simona, e născută pe 29 decembrie şi e trecută în acte pe 1 ianuarie. Părinţii au făcut un artificiu să o întinerească. Aşa că, dacă am uitat să-i spun "La Mulţi Ani" pe 29 decembrie, îi spun pe 1 ianuarie şi nu e nici un fel de problemă.
- E greu să fiţi scuzat, fiindcă atunci nu e campionat, nu aveţi antrenamente.
- Pur şi simplu, uit. Nu e o tipă pretenţioasă. Noi nu suntem cu concediile, acum ne-am făcut o casă la Dărmăneşti. Am o curte frumoasă, o casă frumoasă, am linişte. Am şi o căţea, Hera, un ciobănesc belgian malinois. Din păcate, meseria de antrenor te duce în diferite colţuri ale ţării.
- Participaţi la treburile gospodăreşti?
- Sincer, sunt puţin răsfăţat, dacă vin mai rar acasă. Soţia încearcă să acopere treburile gospodăreşti, iar când vin eu să fie linişte, să nu avem aproape nimic de făcut. Sunt scutit de muncă fizică, deşi n-am fost vreun fiu de bogătaş. Provin dintr-o familie cu 8 copii, cinci fraţi şi trei surori, eu sunt cel mai mic. Am crescut la ţară.
- Nu eraţi mai răsfaţat, fiind cel mai mic?
- Am fost mai răsfăţat, în loc să cosesc, am păzit vaca (râde). Casa mea e aproape de satul meu natal, Valea Şoşii, unde locuieşte o soră. Am fost la pescuit la barajul de la Valea Uzului şi mi-a plăcut foarte mult zona, am cumpărat pământ şi m-am făcut iar ţăran. Mă plictisisem de oraş.
Relaţia cu vârful Alexandru Grigoraş
- Cum e să vă antrenaţi unicul copil?
- Nu e greu nici pentru mine, nici pentru el. Mă întâlnesc cu el la stadion, la fel ca şi cu ceilalţi jucători, în rest are viaţa sa privată.
- Cum a luat numărul 9?
- A rămas acolo! (râde). Nu a fost special, era unul dintre numerele pe care nu le-a luat nimeni. Cred că numărul 9 l-a avut Bogdan Apostu, care plecase de la echipă.
- Soţia nu intervine?
- Nu, îşi acceptă statutul de soţie de antrenor. Suntem împreună de peste 20 de ani. Ştie că eu nu mă bag peste problemele ei, iar la fotbal eu spun că mă pricep mai bine decât ea. Nu e o situaţie dificilă. Nu l-am adus eu la echipă, l-a văzut preşedintele Eugen Pârvulescu după ce a promovat cu Mangalia în liga secundă.
- Nu i-aţi spus că trebuie să-l urmăriţi în câteva meciuri. Îl ştiaţi de mic.
- Îl ştiam, dar nu l-am urmărit foarte mult. El era în Constanţa, eu eram pe la Galaţi.
- Ce calităţi are ca atacant?
- Are o viteză foarte bună şi o capacitate foarte bună de efort. A avut ceva probleme la spate, poate ereditare, şi pe mine m-a chinuit spatele în anul în care am jucat la Universitatea Cluj.
Presing şi risc
- Folosiţi de multă vreme sistemul 4-3-3. Cum l-aţi descrie, pentru că sunt mai multe moduri în care se poate interpreta acest modul tactic?
- Eu folosesc un 4-3-3 foarte ofensiv. Le cer jucătorilor să creeze presiune cât mai mare asupra adversarului, indiferent cu cine jucăm, indiferent pe ce teren jucăm. Şi cu Barcelona dacă am juca, am încerca să facem acelaşi lucru, să facem presing, să atacăm. Că o să ne dea 20-0, asta e o altă problemă.
- Mulţi vă reproşează că jocul nu e foarte bine pregătit, că sunt lacune în apărare.
- Aceasta e problema celor care nu cunosc amănunte. Să nu credeţi că nu pregătim şi faza de apărare, să nu credeţi că nu le cer fotbaliştilor să facă ambele faze. Nu există aşa ceva în fotbalul modern. Punem accent foarte mare pe pregătirea fizică în perioada de pauză competiţională. Presingul e lucrul cel mai important dacă vrei să foloseşti un sistem ofensiv. Aşa, cei doi atacanţi laterali îi poţi transforma foarte repede în mijlocaşi şi rămâne un vârf izolat, care să alerge de la unul la altul, într-un 4-5-1 foarte defensiv. E vorba de dinamică şi de principiile antrenorului. Într-un meci se poate transforma în 4-4-2. Dinamica jocului contează, nu ce scrie pe hârtie. Barcelona nici nu ştii ce sistem joacă, e atâta mişcare în jocul lor!
- Vă asumaţi riscuri.
- Încerc un pic să risc. Dacă fac un presing avansat dau posibilitatea adversarului să mă surprindă, dacă nu sunt atent şi nu mă regrupez. Asta nu înseamnă că nu pregătim jocul. Nu vreau să mă apăr la 30 de metri de poartă, să încerc să joc pe contraatac, să joc la 0-0, să pândesc o fază fixă să dau gol. În primul rând, încercăm să producem ocazii să dăm gol, că de luat goluri e uşor. E mai greu să dai gol.
"Pot să bea în vestiar"
- Ce părere aveţi despre viaţa extrasportivă? Care e limita libertăţii?
- Sunt tolerant, sunt şi ei oameni. Ştii ce le spun? Trebuie să ştii când, cum şi cât. Nu pot să interzic unui jucător să meargă la un club sau la o cafenea. Le spun să nu iasă după joc, chiar dacă ies cu familia, mai mult de miezul nopţii.
- De ce?
- Pentru că jocul te solicită foarte mult. Depui un efort foarte mare. Dacă aduci şi o altă oboseală în plus, organismul îşi va reveni foarte greu. Să stea în prima seară mai cuminţi şi le dau voie a doua zi dacă avem un singur meci pe săptămână. Dacă vor să bea un pahar de bere sau de vin, pot să bea în fiecare zi la vestiar. Pot să bea o bere, două la vestiar, băutură se cumpără din sancţiunile pe care le primesc.
- Cum îi pedepsiţi?
- Niciodată nu-i amendez, îi spun că mâine dă o bere sau va scoate echipa la masă. Sunt sancţionaţi dacă le sună telefonul când discut eu cu ei. Îi spun căpitanului să-l treacă pe listă. A întârziat un minut, eu îi chem să vină cu o jumătate de oră mai repede la antrenament. Nu le iau bani jucătorilor, pentru că se câştigă foarte greu şi viaţa e scurtă.
- Dacă un jucător nu mai e titular, îi explicaţi de ce?
- Am multe discuţii individuale. Dacă simt nevoia să-l chem deoparte, îl chem şi-i spun. Dacă nu, nu trebuie să mă justific jucătorilor dacă vreau să fiu mai dur. Sunt momente când nu poţi să fii doar miere şi zahăr. În general, prefer discuţiile individuale pentru ca jucătorul să nu se simtă umilit în faţa echipei. Mai bine îi spun personal, ca să înţeleagă că ştiu despre ce e vorba.
GRIGORAŞ DESPRE
FILOSOFIA DE JOC - Învaţă să joci tu. După ce înveţi să joci tu, te gândeşti cinci minute şi la adversar. Invers, s-ar putea să ai surprize neplăcute. Chiar dacă adversarul e slab, tu poţi juca şi mai slab. Nu le pun jucătorilor DVD-uri.
ECHIPĂ FAVORITĂ - Am fost dinamovist în copilărie, toţi fraţii mei ţineau cu Dinamo, tata era stelist. Când am ajuns în prima divizie, nu m-a mai interesat. Cel mai mult pentru mine a însemnat Farul. Sunt naţionalist, deci echipa naţională e pe primul loc.
CHIRICHEŞ - Un jucător de echipă extraordinar, are ambiţie, e un catalizator.
STAREA LUI BĂCILĂ - Se antrenează, loveşte mingea. Cred că va juca doar în campionatul următor.
FOTBALIŞTI REMARCAŢI ÎN PRIMA LIGĂ - Îmi plac Sânmărtean, Wesley şi Adailton. M-a încântat revenirea lui Deac. Îmi place Dănciulescu, pentru seriozitatea de care dă dovadă.
"Nu sunt cârpă"
Petre Grigoraş susţine că finanţatorii cu care a lucrat nu s-au amestecat în alcătuirea echipei. "Nu am avut asemenea presiune. Dacă eşti antrenor, îţi impui punctul de vedere. Dacă vrei să fii cârpă, iei poziţia de drepţi şi mai scapi o etapă. La angajare, patronul trebuie să cântărească defectele şi calităţile. E aiurea să aduci un antrenor doar după CV. Lasă-l să-şi facă treaba măcar şase luni. În jumătate de an îţi dai seama dacă ai greşit alegerea, dacă antrenorul nu s-a acomodat cu echipa sau cu oraşul".
De ce ar refuza Steaua
Antrenorul echipei Pandurii a surprins când a mărturisit că nu ar lucra în orice condiţii la Steaua. "Nu voi merge niciodată la o echipă unde nu pot să-mi fac meseria. Am vorbit cu maximă sinceritate, nu ca să par erou sau mare şmecher. M-a sunat acum un an. A crezut că mă urc în maşină şi mă duc la Palat. I-am cerut două zile să analizez, nu a mai sunat. A fost un simplu telefon, un simplu răspuns. Nu m-aş fi dus doar pentru CV, iar peste trei săptămâni să fiu dat afară. Îmi place liniştea şi mie, şi familiei".
Fan Federer
Când nu are meci în campionat, nu ratează nici o partidă a elveţianului Federer. "E un profesionist, nu auzi cancanuri despre el, nu auzi că e înconjurat de doi metri de picioare şi trei metri de sâni. Nu e un jucător doar de forţă, are schimbări de ritm, stopuri. Înainte îmi plăcea de Pete Sampras, sunt de acelaşi profil. Îmi place Federer şi când pierde. Nu scap nici un meci la televizor. La tenis eu sunt un amator care transpiră. Încerc să-l copiez pe Federer, dar nu pot să dau cu reverul cu o singură mână. Îmi plac şi handbalul şi săriturile cu schiurile, pescuitul la clean sau păstrăv".
CV PETRE GRIGORAŞ
S-a născut pe 15.11.1964 în comuna Poduri (jud. Bacău).
Post: Atacant
A jucat la Aripile Bacău (1984-1988), SC Bacău (1988-1989), Farul (1990-1992, 1994-1995, 1996-2002), Dobrudja Dobrich (1992-1993, Bulgaria I), Lokomotiv Plovdiv (1993-1994, Bulgaria I), Levski (1993-1994, Bulgaria I), "U" Cluj (1995-1996).
A înscris 55 de goluri în România şi 20 în Bulgaria.
A antrenat echipele Farul, FC Oneşti, Petrolul Moineşti, Oţelul, Politehnica Iaşi, Pandurii.
