Întoarcerea fiului risipitor şi îmblânzirea „câinilor"

Întoarcerea fiului risipitor şi îmblânzirea „câinilor
Tony Nwakaeme a avut 30 de minute de excepţie sâmbătă seara, pe Arena Naţională, marcând un gol graţie căruia „U" a obţinut o remiză extrem de preţioasă în faţa lui Dinamo.

De trei ani de zile, Universitatea Cluj e o veritabilă sperietoare pentru Dinamo Bucureşti, mai ales când meciurile se joacă în capitală. Sâmbătă, pentru al treilea sezon consecutiv, „U" nu a pierdut în faţa „câinilor roşii", reuşind un 1-1 care îi duce zestrea de puncte la cota 29. Tony Nwakaeme, omul care s-a întors acasă, după aventura ratată de la Ploieşti, a intrat perfect în joc şi, dincolo de golul marcat, a pus o presiune permanentă pe apărararea dinamovistă.

Ionel Ganea e consecvent. Cu Dinamo a mers pe mâna echipei care a câştigat la Astra, cu excepţia revenirii căpitanului Ionuţ Boşneag între buturi. În rest, jocul „studenţilor" s-a desfăşurat la aceleaşi cote de până acum: apărare ermetică şi contraatacuri rapide. Dinamoviştii au creat o presiune constantă, mai ales în banda dreaptă, acolo unde, mai ales în prima repriză, Matei şi Nica l-au întors pe toate părţile pe Eduard Nicola, rămas în multe momente în dueluri „unu la unu" cu cei doi „vitezişti". De acolo au pornit cele mai mari ocazii ale primei reprize, Alexe, Nica şi Steliano Filip ratând de puţin deschiderea scorului. Luchin a avut şi el o şansă imensă, trimiţând cu capul, pe lângă poartă, după un corner excelent executat.

„U" a lipsit din ofensivă în prima parte, Dedu fiind incapabil să pună presiune pe cei doi fundaşi centrali dinamovişti, în timp ce Borza şi Buleică n-au reuşit să profite, pe benzi, de urcările în ofensivă ale „lateralilor" bucureşteni. După pauză, lucrurile s-au schimbat în bine pentru „studenţi". Ganea a mutat ofensiv, din nou, cu Apostu, Hidişan şi mai ales Tony, iar rezultatele au apărut. Nigerianul a creat panică în apărarea adversă şi a dat primul semnal în minutul 61 când, după pasa excelentă a lui Ciupe, a preferat un „exterior" pretenţios în poziţie de unu la unu cu Bălgrădean, însă execuţia a fost catastrofală. Atacantul a arătat, însă, 13 minute mai târziu, că e un fotbalist de clasă în Liga I. O preluare perfectă de lângă Nica, la o centrare pe măsură a lui Ciupe, şi un şut pe sub Bălgrădean i-a îngheţat pe cei peste 18.000 de fani dinamovişti: „U" conducea şi era aproape de o nouă minune. Din păcate, acesta a ţinut doar şase minute, pentru că Muşat a tras prin zidul „spart" de Hidişan, dintr-o poziţie laterală, iar Boşneag a văzut mingea prea târziu, surprins de gafa colegului din zid. Chiar şi după primirea golului, Universitatea a acţionat ca o echipă mare şi matură. „Studenţii" au contraatacat tăios, iar Tony a avut o nouă execuţie de marcă, un şut plasat, după un dribling scurt, scos greu de Bălgrădean.

„Studenţii" s-au întors de pe malurile Dâmboviţei cu un bonus excelent, un punct care duce la 29 total acumulat până acum. Numai în 2013, clujenii au reuşit să ia 12 puncte, dintr-un total de 21 posibile, un procentaj excelent în cursa pentru evitarea retrogradării. „U" rămâne pe locul 12, indiferent de celelalte rezultate ale etapei, iar vineri va da piept cu Gaz Metan Mediaş, în primul meci după mai bine de o lună în care fanii vor avea acces pe Cluj Arena.

Ganea: „Speram să batem, îi felicit pe băieţi"

Ionel Ganea a ajuns la 12 puncte câştigate în Liga I, cu opt etape rămase până la final. „Ganezul" a declarat imediat după meci că a mers la Bucureşti cu gândul să „detoneze bomba", însă s-a mulţumit şi cu punctul obţinut. „Îi felicit pe băieţi, toţi au fost extraordinari. Am venit cu gândul de a învinge, aşa am pregătit meciul. Ne bucurăm pentru acest egal, dar mai avem multe lucruri de pus la punct", a spus Ganea. Antrenorul a contrat-o pe Anamaria Prodan, care a declarat în urmă cu câteva zile că „U" nu va primi licenţa şi, mai mult, va ajunge în Liga a V-a, deşi nu există vreo prevedere în regulament care să-i susţină afirmaţiile. „Cine vorbeşte despre noi nu are capacitatea morală şi intelectuală să o facă. De când am venit nu am avut probleme nici cu banii, nici legate de condiţii", a spus Ganea, ca răspuns la declaraţiile făcute de fosta conducătoare a „Şepcilor roşii".

Încurajaţi de câteva zeci de fani

Universitatea a beneficiat sâmbătă de susţinerea a aproape 100% de suporteri şi, în câteva momente, chiar de încurajarea întregului stadion care a scandat „U Cluj nu moare!". Galeriile celor două formaţii sunt înfrăţite de mai bine de 15 ani. La final, fotbaliştii i-au salutat pe suporteri, iar Tony a primit chiar şi un steag din peluză, pe care l-a fluturat minute bune. „Avem nişte suporteri extraordinari şi, credeţi-mă, ştiu ce spun. Am fost şi la Timişoara, dar aşa ceva n-am văzut niciodată. Chiar şi aici, pe stadion, i-am simţit aproape şi îi auzeam când ne încurajam", a spus, la final, fundaşul Alin Raţiu, unul dintre cei mai buni „studenţi" în 2013.

 

Etichete
Comenteaza