Ioan Ovidiu Sabău a urmărit de pe stadion Franța - Italia. Ce l-a impresionat pe antrenor

Ioan Ovidiu Sabău a urmărit de pe stadion Franța - Italia. Ce l-a impresionat pe antrenor
| Foto: FC Universitatea Cluj

Fostul tehnician al Universității Cluj a fost prezent în tribune la cel mai important meci al Grupei D, din cadrul EURO U21 2023.

Jocul dintre Franța și Italia a atras pe Cluj Arena nume importante din fotbal, iar printre cei prezenți s-a numărat și Ioan Ovidiu Sabău. Fostul antrenor este în prezent liber de contract și a urmărit relaxat partida.

Chiar dacă recunoaște că susține Italia, prin prisma trecutului său, Sabău a remarcat calitățile jucătorilor francezi și stilul propus de naționala de tineret a "Cocoșului galic".

"Selecția e la un nivel extraordinar. Aleargă, au forță, tehnică, sunt jucători unul și unul. Sunt foarte bine, pregătiți, curajoși, cu personalitate. Eu țin cu Italia, chiar dacă nu îmi place jocul lor sunt mai apropiat de ei", a spus antrenorul.

Ioan Ovidiu Sabău a jucat timp de 6 ani în Italia, între 1992 și 1998, pentru Brescia și Reggiana.

Comenteaza