Iuliu Mureșan: ”Este dezolant că sunt așa puțini spectatori în tribune. Avem mare, mare nevoie de susținerea galeriei”

Iuliu Mureșan: ”Este dezolant că sunt așa puțini spectatori în tribune. Avem mare, mare nevoie de susținerea galeriei”
| Foto: sursa - https://www.facebook.com/peluzaCFR

Noul președinte din Gruia a vorbit joi, 23 octombrie, într-o conferință de presă despre situația clubului. Acesta a menționat faptul că își dorește ca stadionul din Gruia să fie din nou plin, ca în vremurile când CFR juca un fotbal de calitate cu echipe mari din Europa. 

Nu e ușor, dar nu e imposibil ca CFR Cluj să prindă un loc în play-off și în apoi Cupele Europene, a transmis joi noul președinte din Gruia, Iuliu Mureșan. Acesta atrage atenția că nu doar CFR Cluj are un joc mai slab ca cel de acum 10 ani, ci fotbalul românesc în general a scăzut ca valoare. 

”Noi am jucat cu Roma, noi am jucat cu Chelsea, cu Bayern München, acuma ați văzut cu cine a jucat CFR-ul. Nu se compară. S-a jucat cu Lazio, dar Lazio nu e ca Roma și nici  ca celelalte. Noi am adus adversari de mare, mare calibru.

Îmi amintesc că la intrare în stadion s-a turnat asfaltul în dimineața meciului cu Chelsea și când a venit autocarul lui Chelsea la primul meci de mare anvergură pe acest stadion mirosea încă asfaltul. Toți de la Chelsea strâmbau din nas și nu știau ce miroase. Noi în dimineața aceea la ora 3 am terminat de asfaltat și seara era meciul. 

Acela a fost primul meci în care au fost 26.000 de spectatori, deși erau numai 24.000 de locuri pentru că, așa cum se întâmplă în România, fiecare mai are un prieten, mai lasă cei de la control la poartă și a fost umplut peste capacitate stadionul. Observatorul de atunci era disperat și zicea 'prezidente, ce se întâmplă, eu ar trebui să scriu în raport”, omul era speriat că pe toate coluarele de acces stăteau oameni. 

Ei de atunci nu am mai văzut atâția spectatori nici la un meci. Iar acuma sunt așa de puțini spectatori și asta este dezolant. Eu sper să revină în primul rând galeria și spectatorii CFR-ului care sunt mult mai mulți decât au venit la ultimele meciuri. 

Am primit foarte multe mesaje încurajatoare de la galerie care m-au emoționat și sper să revină în număr mai mare și să susțină echipa pentru că avem nevoie mare, mare de susținere din partea tuturor, dar și din partea galeriei că e foarte important, și a publicului care vine la meci, bineînțeles”, a declarat președintele CFR Cluj la conferința de presă de joi.

CFR Cluj - Farul Constanța, din etapa a 14-a din Superliga Națională, se va disputa sâmbătă 25 octombrie, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, de la 21:00. 

Comenteaza