CUTREMUR în GRUIA / Iuliu Mureșan îl avertizează pe patronul Varga: „N-o să accept să fiu subalternul lui Marian Copilu. Voi pleca”

CUTREMUR în GRUIA / Iuliu Mureșan îl avertizează pe patronul Varga: „N-o să accept să fiu subalternul lui Marian Copilu. Voi pleca”
| Foto: colaj - ZIUA de CLUJ

E cutremur la CFR Cluj, după plecările pe bandă rulantă și zvonurile despre noile sosiri, nu doar antrenorul, ci și președintele Iuliu Mureșan, i-au transmis patronului că nu îl vor accepta ca Marian Copilu să le fie șef. 

Abia s-a redresat financiar și a obținut licența UEFA, iar apele s-au tulburat din nou în Gruia. După despărțirea de Răzvan Zamfir, Cristi Balaj, Marius Bilașco și Bogdan Mara, toți plecați în acest moment de la CFR Cluj, se pare că anunțarea venirii lui Marian Copilu i-a pus pe jar atât pe antrenorul Daniel Pancu, cât și pe președintele Iuliu Mureșan. 

Antrenorul Daniel Pancu a transmis că schimbările din club au transformat mult situația față de momentul când a acceptat să preia echipa. Pancu a transmis un mesaj ferm că nu va accepta șef ”pe fotbal” din birouri

A venit apoi și rândul lui Iuliu Mureşan să îi transmită un mesaj ferm pentru patronul Nelu Varga. Președintele din Gruia spune că va pleca de la CFR Cluj în caz că nu va avea puterea clară în ce privește conducerea clubului și amintește faptul că a revenit la CFR Cluj într-o perioadă grea, când ”feroviarii” erau în zona retrogradării. 

„Pentru mine lucrurile sunt foarte clare. Patronul e patron, iar el este clar peste mine ca putere de decizie. Dânsul este și acționarul majoritar. Însă, consider că am atâta experiență în fotbal și am făcut lucruri bune pe unde am fost încât eu nu voi putea lucra ca subaltern unei alte persoane în afară de patron, fie că e vorba de Marian Copilu sau o altă persoană din fotbalul românesc.

Dacă vine Marian Copilu, eu știu să lucrez și cu sabia băgată în teacă pentru binele CFR-ului, însă nu voi accepta să îi fiu subaltern. Voi avea o discuție cu patronul Neluțu Varga, iar în cazul în care nu voi avea eu putere clară de conducere a clubului, atunci voi pleca. Nu e nicio supărare.

Însă, sper că nu se va uita atât de ușor că am luat clubul într-un moment greu în clasament pentru CFR Cluj, se ajunsese chiar în zona locurilor de retrogradare și am luat decizii foarte bune pentru club.

În primul rând, l-am adus pe Daniel Pancu și uitați unde suntem acum în clasament, 99 la sută suntem cu locul 3 asigurat, dar ne aflăm și în lupta pentru titlu. E ușor să iei clubul în cupele europene și e mult mai greu să îl iei de pe la retrogradare și cu tot felul de jucători în vestiar, cei care mai aveau și salarii pe care nu le meritau”, a transmis Mureșan pentru ProSport.  

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .